Președinta Maia Sandu la Festivalul Etniilor 2025: „Pacea nu se împarte pe comunități sau regiuni. Ea este a tuturor sau nu este deloc.”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Festivalul Etniilor 2025, care a adunat în centrul capitalei sute de reprezentanți ai comunităților etnice din țara noastră.
În mesajul adresat participanților, șefa statului a subliniat importanța unității și respectului reciproc în societate, indiferent de etnie, limbă sau cultură. „Atunci când am fost uniți, am putut construi și am trăit în pace. Atunci când am fost dezbinați, am avut de pierdut cu toții. De aceea pacea începe în inimele noastre. Fără ea, nu putem construi nimic durabil”, a menționat Maia Sandu.
Șefa statului a atras atenția asupra tentativelor de dezbinare și a reafirmat că „Oamenii Moldovei vor pace, nu ceartă. Pacea nu se împarte pe comunități sau regiuni. Ea este a tuturor sau nu este deloc”.
Totodată, Președinta a vorbit despre rolul cunoașterii limbii române, dar și despre valoarea păstrării și promovării limbilor comunităților etnice din Republica Moldova. „Respectul reciproc înseamnă și respect pentru limbile pe care le vorbim. Limba română ne ajută să comunicăm unii cu alții, să fim informați, să avem mai multe oportunități. În același timp, limbile vorbite de comunitățile noastre – ucraineana, rusa, găgăuza, bulgara și altele – sunt parte din bogăția Moldovei. Să le păstrăm și să le transmitem mai departe înseamnă să respectăm rădăcinile oamenilor noștri”, a mai punctat Maia Sandu.
Adresându-se cetățenilor și în limba rusă, șefa statului a adăugat: “Din februarie 2022, principalul meu obiectiv a fost și rămâne menținerea păcii în Moldova. Și voi continua această misiune – împreună cu voi și cu sprijinul vostru.”
Festivalul Etniilor se află la cea de-a XXIV-a ediție și în acest an este organizat sub genericul „Unitate în diversitate”. Discursul integral poate fi accesat aici.
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația
Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Dinamica înmatriculării cu plăci de model național și neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană
Vizita de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile Copanca și Grădinița din raionul Căușeni
Întrevederi bilaterale cu oficiali lituanieni în marja vizitei de lucru a viceprim-ministrului pentru reintegrare la Vilnius
Discuții cu reprezentanții Consiliului Norvegian pentru Refugiați privind activitățile desfășurate în Republica Moldova
Aproape 360 de mii de locuitori din regiunea transnistreană posedă cetățenia Republicii Moldova
Președinta Maia Sandu demarează consultările privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru
Secretarul de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în dialog cu autoritățile publice locale pe aspecte privind dezvoltarea comunităților și accesul cetățenilor la servicii publice
Peste 406 mii de apeluri la ambulanță în șase luni. CNAMUP raportează creșterea numărului de solicitări
Ministerul Mediului propune interzicerea coroanelor funerare din plastic: proiectul este în consultări publice
Construcția drumului de ocolire a orașului Drochia avansează: Guvernul a aprobat o nouă etapă a proiectului
Peste 9 mii de locuri bugetare pentru viitorii studenți, aprobate de Guvern
Anatolie Nosatîi, despre drona căzută la Copanca: „Detectarea de către radare depinde de distanță, altitudine și particularitățile terenului”
Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu, după deschiderea negocierilor pe clusterul 6: „Am dat dovadă de perseverență și calitate. Trebuie să continuăm implementarea reformelor”
Cronica ARHIVELOR // Șlagărul „Du-mă în Moldova mea”, readus în atenția publicului printr-o secvență de arhivă
Reguli noi pentru remunerarea persoanelor care vor asigura interimatul funcției de șef al misiunilor diplomatice
Lucrările de construcție a drumului național R7 „R14 - Drochia - Costești - frontiera cu România” ar putea fi declarate de utilitate publică de interes național
Peste nouă mii de locuri bugetare vor fi oferite în universități în noul an de studii
Guvernul a acceptat demisia șefului APP
Un bărbat din Edineț a fost condamnat la 18 ani de pușcărie pentru omorul unui adolescent cu dizabilități
FOTO // Peste 40 de mii de locuitori din Cimișlia vor beneficia de o Casă de Cultură modernizată
FOTO // O companie autohtonă a dezvoltat conceptul unui autobuz electric pe șine, care poate fi utilizat pentru transportul feroviar de pasageri
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a prezentat în Parlamentul European prioritățile Republicii Moldova în domeniul securității și apărării
Escrocii au înșelat victime cu peste un milion de lei