FOTO // Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Criuleni
La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat, o vizită de lucru în raionul Criuleni. Șeful legislativului a discutat cu reprezentanții autorităților publice locale, a vizitat proiecte de infrastructură implementate și s-a întâlnit cu antreprenori care contribuie la dezvoltarea localităților.
Tradițional, vizita de lucru a început cu o ședință cu primarii din regiune, discuțiile fiind axate pe proiectele implementate și pe oportunitățile oferite de reforma administrației publice locale. Prin cea de-a doua ediție a programului „Satul European” sunt în proces de implementare proiecte cu o valoare totală de peste 100 de milioane de lei, iar în prima ediție investițiile au însumat 70 de milioane de lei. Fondurile au fost direcționate către construcția și modernizarea terenurilor sportive, a școlilor și grădinițelor, precum și pentru iluminat stradal, apeducte și sisteme de canalizare. Totodată, au fost modernizate instituții medicale. „Avem un nou mandat de la cetățeni și trebuie să facem reforme bune, curajoase și să avem mereu în vizor scopul final – integrarea europeană”, a accentuat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Vizita de lucru a continuat cu o deplasare la drumul regional G72, care leagă localitățile Brănești și Criuleni și a fost recent reparat. „Rețeaua drumurilor reparate se extinde, kilometru cu kilometru. E un proces care durează, este adevărat, și sunt încă foarte multe localități în țară care așteaptă de ani buni să le fie reparate drumurile. Vom ajunge la toate. Până în 2029 trebuie să avem toate drumurile din țară într-o stare bună și foarte bună”, a menționat Igor Grosu.
Șeful legislativului a vizitat și Liceul „Boris Dînga” din Criuleni, parte a rețelei de școli-model. Instituția de învățământ are laboratoare de științe dotate cu echipamente moderne pentru studii, table interactive și mobilier nou. Au fost amenajate clase moderne de matematică și robotică, au fost renovate cabinetul medical și cel al psihologului. „Am investit și investim în continuare în educație, până vom putea oferi condiții moderne de studii tuturor elevilor din țară”, a remarcat speakerul.
O altă localitate din agenda vizitei de lucru a fost satul Mășcăuți, unde, prin intermediul Programului „Satul European II”, au fost construite mai multe terenuri sportive.
În raionul Criuleni este în construcție prima fabrică destinată procesării subproduselor de origine animală, în condiții conforme cu normele internaționale. Președintele Parlamentului a mers la șantier. La această fabrică resturile animaliere vor fi transformate, într-un sistem închis și controlat, fără emisii toxice, în produse utile – ingrediente pentru hrană pentru animale sau combustibili industriali. Astfel, va fi eliminată o sursă de poluare, iar standardele europene în ceea ce ține de procesarea subproduselor animaliere vor fi respectate. „O rețea funcțională de procesare a subproduselor animaliere va deschide și calea exporturilor spre UE pentru produse de origine animală”, a declarat Igor Grosu.
Ultimul obiectiv al vizitei a fost afacerea familiei Vasilache din Mășcăuți. Ion și Inga au o afacere în domeniul turismului rural, pensiunea fiind dotată cu piscină, ciubăr și saună. La construcția pensiunii au fost folosite materiale autentice – piatră locală, stuf și lemn. Familia Vasilache a beneficiat de suport din partea Guvernului și a Uniunii Europene, acordat prin intermediul Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului. „Mă bucur că avem astfel de exemple frumoase de antreprenoriat local, care inspiră și alți oameni de afaceri”, a conchis președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Președinta Maia Sandu, la 34 de ani de la războiul de pe Nistru: „În numele celor care au căzut și au luptat, ne asumăm să păstrăm vie flacăra libertății. În fiecare zi”
Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței
Președinta Republicii Moldova a participat la inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”
Reforma administrației publice locale a fost consultată deja în 26 de raioane ale Republicii Moldova
Lansarea proiectului „Facilitarea procesului de Aderare la Uniunea Europeană prin Coordonare și Implicare în Moldova”, sprijinit de Germania
ATENȚIE! Termenul-limită de prezentare a propunerilor de proiecte ce urmează a fi finanțate prin Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2026 a fost prelungit până în data de 6 martie 2026
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în vizită de lucru la instituțiile de învățământ cu predare în limba română din Tiraspol și Bender
O nouă reuniune de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de peste 15 luni
Premierul Alexandru Munteanu a discutat cu antreprenorii din Nisporeni: „Guvernul vrea să fie un partener pentru oamenii de afaceri din Moldova”
Programul oficial al manifestărilor consacrate Zilei Memoriei și Recunoștinței
Premierul Alexandru Munteanu, în dialog cu primarii din Nisporeni: „Necesitățile firești ale oamenilor trebuie să fie o normalitate, nu un privilegiu”
Premierul Alexandru Munteanu, în comuna Iurceni, cunoscută pentru promovarea artei olăritului: „Guvernul va continua să investească în dezvoltarea culturii”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită de lucru în raionul Nisporeni
Stagiarii ediției a V-a au participat la un atelier de consolidare a experienței de stagiu
FOTO // Femeia din Moldova: portretul unei societăți care se schimbă
Ziua Internațională a Femeii, marcată în Republica Moldova și în lume
FOTO // Tradițiile de acasă, celebrate în diaspora: Festivalul „Mărțișor 2026” a reunit comunitatea moldovenilor și românilor din California
O voce din nordul Moldovei a cucerit scena „Românii au talent”: Ionela Stînă, adolescenta de 13 ani din Chetrosu care a impresionat juriul
FOTO // Elevi din mai multe raioane au participat la prima excursie tematică din cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
Limba română în școlile din regiunea transnistreană. Ion Iovcev: „Educația rămâne cea mai puternică formă de rezistență”
Restricțiile de securitate din Israel, prelungite până pe 9 martie; zborurile de plecare vor fi reluate treptat
Ambasadorul Republicii Moldova în China a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la Ministerul de Externe de la Beijing
Circa 150 de elevi din toată țara participă la Olimpiada Republicană la Informatică
BTA: Peste 1.200 de cetățeni bulgari au fost evacuați din Emiratele Arabe Unite cu sprijinul Ministerului de Externe
SUA trimit încă un portavion în Marea Mediterană
FOTO // Mărțișorul, inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Lituaniei. Lucia Bartkiene: „O poveste de 37 de ani și o recunoaștere istorică”
Președinta Maia Sandu a condamnat atacurile rusești asupra orașelor ucrainene: „Sunt crime de război”
SUA iau în considerare să ridice sancțiunile asupra petrolului rusesc, pe fondul creșterii prețurilor globale
Președintele Iranului a cerut scuze țărilor vecine pentru atacurile iraniene care le-au vizat
Celula de Criză a MAE: Ambasadele mențin contact direct cu cetățenii moldoveni din Orientul Mijlociu și acordă sprijin consular