Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu omologul său croat, Andrej Plenković
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu omologul său croat, Andrej Plenković, despre bunele practici în accelerarea aderării la Uniunea Europeană, Croația fiind un reper pentru progrese la acest capitol.
„Experiența Croației servește drept o sursă de inspirație și un exemplu practic pentru propriul drum european al Republicii Moldova”, a declarat Premierul Munteanu, mulțumind pentru ajutorul constant oferit țării noastre.
Totodată, a fost salutată asistența pentru dezvoltare, oferită de Croația, prin intermediul UNICEF, în vederea consolidării infrastructurii din domeniile sănătății și educației, sistemului de asistență socială și securității energetice.
Prim-ministrul Croației a salutat efortul și progresul înregistrat de țara noastră pe calea modernizării și europenizării.Premierul Alexandru Munteanu a exprimat interesul pentru extinderea gamei de produse moldovenești pe piața croată, consolidarea parteneriatelor cu distribuitori croați, precum și atragerea investițiilor private, inclusiv prin organizarea unui forum de afaceri bilateral.
Premierii și-au manifestat deschiderea pentru cooperare în domeniul turismului și culturii, inclusiv prin participarea reciprocă la expoziții și festivaluri, dar și la evenimente economice importante.
În prezent, în Moldova activează 14 companii cu capital croat, cu investiții de peste 15 milioane de lei, iar comerțul bilateral a atins aproximativ 78 milioane de dolari în 2025. Totodată, Moldova și Croația au încheiate 16 acorduri de cooperare ce vizează domenii precum promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, comerțul și colaborarea economică, evitarea dublei impuneri, turismul. Iar alte 3 proiecte de tratate în domeniile migrație, securitate socială, educație și cercetare sunt în proces de negocieri.
-
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, Președintele Comitetului Militar al NATO
Consultări pentru reforma APL, organizate în toate raioanele țării și UTA Găgăuzia: Au participat peste 4500 de primari și cetățeni
Președinta Maia Sandu a discutat cu ministra Muncii a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Diana Johnson
Alimentarea cu apă în Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești – reluată. Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la nordul țării: „Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Conferința „Carta Socială Europeană”: „Nu există competitivitate fără protecție socială reală și nici economie funcțională fără încrederea oamenilor”
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de lucru cu însărcinatul cu afaceri Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Nick Pietrowicz
Delegația Republicii Moldova a participat la ședința Comisiei Unificate de Control la Bender
Consolidarea cooperării în domeniul social – pe agenda întrevederii Președintei Maia Sandu cu ministra Muncii și Politicilor Sociale a Italiei, Marina Calderone
Șefa statului, Maia Sandu, la Conferința la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană: „Drepturile sociale sunt esențiale pentru supraviețuirea democrației”
Rezultatele vizitei președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la Bruxelles: Republica Moldova avansează pe calea europeană
Președinta Maia Sandu: „Incluziunea romilor nu trebuie privită ca o problemă de rezolvat, ci ca o obligație ce ține de respectarea demnității umane”
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în discuții cu Ministra Muncii și Protecției Sociale a Italiei, Elvira Calderone
VIDEO // Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European au semnat Memorandumul de Înțelegere reînnoit
Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Frantisek Ruzicka, Secretarul general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
Noi tarife pentru distribuția și transportul energiei electrice, aprobate de ANRE
Atenție, șoferi! Amenzile rutiere aplicate în străinătate ar putea fi recunoscute și executate în Moldova
Serviciul Vamal anunță noi cerințe de notificare electronică pentru operatorii economici care tranzitează Austria
Reguli noi pentru magazine și comercianți: afișarea țării de origine a produselor devine obligatorie
Energocom: Necesarul de electricitate pentru ziua de miercuri este asigurat integral