ro

 

Oficial
26 Martie, 2026 / 07:40
/ 20 Ianuarie, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu omologul său luxemburghez, Luc Frieden

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Dezvoltarea relațiilor economice și comerciale dintre cele două țări, situația geopolitică din regiune și impactul invaziei Federației Ruse în Ucraina asupra Republicii Moldova au constituit principalele subiecte discutate de către Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden. Întrevederea a avut loc în contextul participării la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos.

„Avem o viziune comună clară: să construim un viitor european bazat pe pace, securitate și prosperitate pentru cetățenii noștri”, a menționat șeful Guvernului de la Chișinău. 

De asemenea, Premierul Alexandru Munteanu a evidențiat climatul economic favorabil investițiilor în țara noastră, în special, pentru oamenii de afaceri care vor să deschidă companii în domeniile: IT, energie și infrastructură. În acest sens, șeful Executivului a enumerat măsurile privind accelerarea dezvoltării economice, printre care: liberalizarea pieței, reducerea birocrației, modernizarea infrastructurii, dar și reforma administrației publice locale.

La rândul său, prim-ministrul Luxemburgului a subliniat că susține eforturile autorităților de la Chișinău pentru implementarea reformelor care vor îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor Republicii Moldova și va continua să ofere sprijin în procesul de integrare europeană, remarcând progresele înregistrate de țara noastră.  

Oficialii au mai discutat despre dezvoltarea cooperării, cu scopul preluării celor mai bune practici, în sectoarele: energetic, financiar-bancar, lupta anticorupție și recuperarea activelor, managementul situațiilor de urgență și combaterea terorismului. 

În Republica Moldova activează 23 de întreprinderi cu capital luxemburghez. Volumul capitalului investit este de peste 211 milioane de lei. Luxemburgul ocupă locul 14 după volumul investițiilor. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, Președintele Comitetului Militar al NATO

/ Acum 5 zile

Consultări pentru reforma APL, organizate în toate raioanele țării și UTA Găgăuzia: Au participat peste 4500 de primari și cetățeni

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu ministra Muncii a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Diana Johnson

/ Acum 5 zile

Alimentarea cu apă în Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești – reluată. Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la nordul țării: „Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”

/ Acum 6 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Conferința „Carta Socială Europeană”: „Nu există competitivitate fără protecție socială reală și nici economie funcțională fără încrederea oamenilor”

/ Acum 6 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de lucru cu însărcinatul cu afaceri Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Nick Pietrowicz

/ Acum 6 zile

Delegația Republicii Moldova a participat la ședința Comisiei Unificate de Control la Bender

/ Acum 6 zile

Consolidarea cooperării în domeniul social – pe agenda întrevederii Președintei Maia Sandu cu ministra Muncii și Politicilor Sociale a Italiei, Marina Calderone

/ Acum 6 zile

Șefa statului, Maia Sandu, la Conferința la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană: „Drepturile sociale sunt esențiale pentru supraviețuirea democrației”

/ Acum 6 zile

Rezultatele vizitei președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la Bruxelles: Republica Moldova avansează pe calea europeană

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu: „Incluziunea romilor nu trebuie privită ca o problemă de rezolvat, ci ca o obligație ce ține de respectarea demnității umane”

/ Acum 7 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în discuții cu Ministra Muncii și Protecției Sociale a Italiei, Elvira Calderone

/ Acum 7 zile

VIDEO // Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European au semnat Memorandumul de Înțelegere reînnoit

/ Acum 7 zile

Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Frantisek Ruzicka, Secretarul general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică