Șefa statului a vizitat două puncte de trecere a frontierei şi a discutat cu refugiaţii care vin din Ucraina
Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat astăzi punctul de trecere a frontierei Otaci-Mohyliv-Podilsk din raionul Ocnița pentru a vedea cum se descurcă autoritățile cu fluxul în creștere al persoanelor care se refugiază în țara noastră din Ucraina, fugind de război. Șefa statului a discutat la hotar, pe partea ucraineană, cu cetățenii țării vecine care vor să intre în R. Moldova și i-a asigurat că le suntem alături, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Președinta le-a mulțumit angajaților de la Poliția de frontieră și Vamă, precum și asistenților sociali și autorităților locale din raion, pentru dăruirea și profesionalismul de care dau dovadă în aceste zile, în condiții dificile, cu regim intens și fără odihnă. Şi-a exprimat recunoștința și față de voluntarii care sprijină cu resurse proprii de timp, bunuri sau bani eforturile autorităților de a găzdui în Moldova cetățenii țării vecine care ne cer ajutorul. Președinta Maia Sandu a discutat și cu localnicii din Otaci, adunați la punctul vamal pentru a da o mână de ajutor, mulțumindu-le pentru implicare în această perioadă grea și asigurându-i că autorităţile fac tot ce le stă în puteri pentru a păstra pacea.
După Otaci, șefa statului a mers la Călărășeuca, unde este amplasat Centrul de triere pentru refugiații sosiți din Ucraina, și a discutat și cu cele câteva femei cu copii cazate temporar acolo, în timp ce soții lor au rămas în Ucraina, mobilizați la luptă. Femeile sunt speriate, nu știu ce va fi mai departe și i-au spus doamnei Președinte că ar vrea să se întoarcă la casele lor. Președinta Maia Sandu le-a asigurat că Republica Moldova le va oferi adăpost atât timp cât va fi necesar, chiar astăzi, ele urmând să plece în casa unei localnice, care a fost de acord să le primească.
La finalul vizitei, șefa statului a mers și la punctul de trecere a frontierei Unguri-Bronnițya, unde a discutat cu polițiștii de frontieră și a salutat mobilizarea exemplară a primăriei și a sătenilor din Unguri pentru a-i ajuta pe oamenii care caută refugiu în țara noastră. Președinta a vizitat și o familie din localitate, care găzduiește câteva refugiate ucrainene împreună cu copiii lor. Femeile au sosit în Moldova pe 25 februarie de la Odesa și sunt recunoscătoare pentru primirea caldă de care au avut parte aici.
„Suntem alături de oamenii Ucrainei. Mărturiile lor ne amintesc de importanța păcii și a restabilirii securității în regiunea noastră. Republica Moldova este o țară neutră, o țară pașnică și îndemnul nostru pentru toți este să restabilim pacea”, a spus șefa statului la finalul vizitei, subliniind că este mândră de cetățenii țării noastre, care, în aceste zile grele, au dovedit solidaritate și omenie și au oferit vecinilor noștri o mână de ajutor la nevoie. Președinta a subliniat că siguranța cetățenilor este prioritatea autorităților și i-a îndemnat pe oameni să rămână în continuare uniți, calmi și vigilenți.
Foto: Președinție
Cursuri de limba română și sprijin la integrare pentru străinii din Republica Moldova: Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind integrarea străinilor
Adoptat de Parlament: tractoarele și utilajele agricole vor fi omologate conform standardelor europene
Un nou proiect de 250 de milioane de euro la Stăuceni. Premierul Vasile Tofan: „Sunt investitori care cunosc Moldova, au investit aici și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale la o reuniune cu peste 30 de șefi de stat și de guvern și convoacă Consiliul Național de Securitate
Perspectivele economice și prioritățile de politici fiscal-bugetare, discutate de Premierul Vasile Tofan și echipa FMI
Parlamentul se întrunește în ședință plenară joi, 29 octombrie. Pe agendă se află 13 proiecte de lege, dintre care patru cu sigla UE
Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia
Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău
Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
Republica Moldova își prezintă oferta turistică la WTM London 2026
O femeie din Chișinău a fost înșelată cu 1,4 milioane de lei de persoane care s-au dat drept polițiști
Controale la frontieră și aeroport în cadrul operațiunii „HOTSPOT Moldova 2026”
Republica Moldova va participa în premieră la China International Import Expo
Magistrații CSJ au admis solicitarea apărării privind sesizarea Curții Constituționale în dosarul „Kuliok”
Un sector de 23,7 km al drumului M1 din raionul Ialoveni va fi reabilitat cu finanțare BERD
Asociațiile de business pot beneficia de granturi pentru promovarea exporturilor: un nou apel de finanțare prin Programul „BRIDGE Export”
FOTO // Primari din Moldova au făcut schimb de experiență privind atragerea investițiilor și dezvoltarea comunităților
Vinul Moldovei va fi promovat în Coreea de Sud, China și Japonia în luna noiembrie
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a discutat în Parlamentul britanic despre procesul de reintegrare și sprijinul Regatului Unit pentru Republica Moldova
Profesorii se pot înscrie pentru certificarea competențelor digitale
Premieră medicală la Spitalul Clinic Bălți. O pacientă de 50 de ani a fost operată de tumoră malignă la pancreas
Rusia a atacat sectorul energetic ucrainean: zece regiuni afectate și deconectări de urgență
Se ieftinesc carburanții. Cât vor plăti șoferii pentru benzină și motorină
VIDEO // Gimnaziul nr. 86 din Chișinău va fi modernizat cu o investiție de 2,5 milioane de euro și transformat în școală-model
Deputata Larisa Novac a participat la cea de-a 68-a Reuniune a Comisiei pentru afaceri juridice și cooperare internațională a APCEMN