ro

 

Politică
30 Octombrie, 2026 / 21:18
/ 28 Ianuarie, 2025

DOC Speakerul Igor Grosu solicită convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a solicitat Biroului Permanent al Legislativului convocarea sesiunii extraordinare în perioada 29-30 ianuarie curent, transmite MOLDPRES.

Solicitarea de convocare este motivată prin necesitatea urgentării promovării unor acte normative pentru instituirea unui cadru normativ unitar, bazat pe principii unice aplicabile procesului de prevenire și combatere a criminalității organizate, consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției și criminalității organizate, care urmează a fi adoptate și aplicate în regim de urgență.

Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară-vară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie, iar sesiunea de toamnă-iarnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

În cazul în care Legislativul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială la cererea șefului statului, a preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, convocarea Legislativului în sesiune extraordinară sau specială se va face în trei zile de la data înregistrării cererii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova

/ Acum 3 zile

GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău

/ Acum 3 zile

„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”

/ Acum 3 zile

Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie

/ Acum 3 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova

/ Acum 3 zile

Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru

/ Acum 3 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”

/ Acum 3 zile

Moldova își consolidează relațiile cu Cipru. Un Consulat Onorific a fost inaugurat la Nicosia

/ Acum 3 zile

ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”

/ Acum 4 zile

VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev