
Executivul ajustează comunicarea publică în perioada electorală
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a anunțat astăzi că, începând cu data de 14 iulie 2025 și până în ziua în care rezultatele alegerilor vor fi confirmate de către Curtea Constituțională, Guvernul ajustează comunicarea publică, în conformitate cu prevederile Codului electoral și Regulamentul Comisiei Electorale Centrale privind reflectarea campaniilor electorale, transmite MOLDPRES.
Astfel, în această perioadă, furnizorii de servicii media, difuzorii și distribuitorii de publicitate vor avea dreptul să difuzeze doar mesaje de interes public aprobate în mod regulamentar de către Comisia Electorală Centrală.
Daniel Vodă a precizat că mesajele de interes public sunt forme de publicitate instituțională, furnizate de entități din sectorul public sau organizații necomerciale înregistrate în Republica Moldova.
În context electoral, acestea vizează exclusiv promovarea valorilor democratice și a democrației participative; informarea corectă a cetățenilor cu privire la alegeri și/sau referendumuri; explicarea modului de exercitare a drepturilor politice și electorale de către cetățeni.
Totodată, autoritățile publice care doresc să desfășoare sondaje de opinie în această perioadă, la fel, urmează să depună la Comisia Electorală Centrală cereri corespunzătoare.
„Guvernul își reafirmă angajamentul de a respecta întocmai cadrul legal și de a contribui prin acțiunile sale la o informare corectă, echilibrată și transparentă a cetățenilor. Noi vom face demersurile de rigoare la colegii de la Comisia Electorală Centrală pe toate activitățile majore de comunicare publică pe care le avem în desfășurare, astfel încât să asigurăm conformitatea cu legislația”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului.
Pe 28 septembrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a alege deputații în Parlament.
Perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie a început luni, 14 iulie, și va dura până în ziua în care rezultatele alegerilor parlamentare sunt confirmate de către Curtea Constituțională.
Potrivit CEC, în această perioadă vor fi constituite organele electorale ierarhic inferioare, precum și vor fi desemnați și înregistrați candidații pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
La fel, vor fi organizate instruiri pentru funcționarii electorali și alți subiecți electorali, vor fi desfășurate activități de informare pentru alegători, actualizate listele electorale și pregătite modelele buletinelor de vot și alte materiale electorale.
Vicepremierul Mihai Popșoi, în discuție cu ministra de Externe a României, Oana Țoiu. Integrarea europeană, pe agendă
CEC: 25 de partide politice au dreptul să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie
Președinta Maia Sandu: „Pacea este alegerea noastră. Moldova merge ferm spre Uniunea Europeană”
Furnizorii de servicii media, difuzorii și distribuitorii de publicitate pot difuza doar mesaje de interes public aprobate de CEC
Președinta Maia Sandu, mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Franței: „Un partener strategic și prieten loial”
Furnizorii de servicii media și difuzorii de publicitate, obligați să anunțe condițiile de oferire a spațiului publicitar în perioada electorală
Vicepreședinta executivă pentru Suveranitate tehnologică, securitate și democrație a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, vine la Chișinău
Președintele României, Nicușor Dan, despre interdicția impusă lui Ion Ceban: „A fost o evaluare făcută pe chestiuni de securitate națională”
CEC: Pe 15 iulie este ultima zi pentru prezentarea rapoartelor de gestiune financiară a partidelor politice
Copaci doborâți în capitală în urma vântului puternic
Comisia Europeană propune 100 de miliarde de euro pentru Ucraina în viitorul buget multianual al UE
Școlile și grădinițele își vor putea gestiona independent bugetele
Numărul apelurilor la Serviciul 112 a crescut semnificativ în contextul caniculei
Încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, incluși pe lista de sancțiuni a UE
Cod Galben de instabilitate atmosferică. Poliția îndeamnă cetățenii să fie prudenți
Daniel Vodă atenționează: „Asistăm la o intensificare a tentativelor de manipulare a opiniei publice, în special în mediul online”
CEC: Duminică, va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești, raionul Nisporeni
Ministerul Justiției propune două soluții în contextul grevei anunțate de Uniunea Avocaților. Veronica Mihailov-Moraru: „Nu trebuie să periclităm buna funcționare a sistemului de justiție”
Granturi de până la 2 milioane de lei pentru startup-urile din domeniul tehnologic, printr-un nou program gestionat de ODA
Ambasadorul Victor Chirilă, la Forumul Economic de la Vatra Dornei: „Republica Moldova devine o piață tot mai atractivă pentru investiții, în contextul apropierii de UE”
Cooperarea dintre R. Moldova și România în sectoarele-cheie ale economiei a fost discutată de speakerul Igor Grosu cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene al României
MAE: Mai mulți cetățeni moldoveni, aflați ilegal în Polonia, vor fi repatriați
Bloomberg: Tot mai multe state din UE vor o reacție de forță împotriva tarifelor impuse de Donald Trump
Executivul ajustează comunicarea publică în perioada electorală
VIDEO // Guvernul explică cine decide și pe ce bază este interzis accesul unor persoane în Republica Moldova