Jana Costachi va fi rechemată din funcția de Ambasador în Irlanda
Jana Costachi va fi rechemată din funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Irlanda. Decizia a fost aprobată astăzi de Executiv, în baza cererii depuse, transmite MOLDPRES.
Proiectul a fost prezentat de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, care a mulțumit Ambasadorului pentru activitate.
Jana Costachi a fost numită în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Irlanda prin Decretul semnat de președinta Maia Sandu, în martie 2025.
Din 2021, Jana Costachi a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Are o experiență de peste 15 ani și expertiză la nivel internațional în domenii importante precum asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, promovarea de șanse egale a dialogului social, politicilor ocupaționale, sociale, reglementarea migrației, gestionarea fluxurilor migraționale internaționale, securitate publică.
Rezultatele cooperării dintre R. Moldova și Banca Europeană de Investiții, analizate la Luxemburg
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu omologul său din Luxemburg: „Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”
Parlamentari din patru state UE susțin deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău
VIDEO // Comisara europeană, Marta Kos: „Este o zi extrem de importantă pentru extinderea UE”
Premierul Alexandru Munteanu, după atacul de noaptea trecută asupra Kievului: „Republica Moldova este ferm alături de Ucraina”
Igor Grosu: „Imaginile cu incendiul de pe acoperișul Lavrei Pecerska sunt dureroase pentru toți cei care respectă credința, cultura, memoria și patrimoniul european”
Președinta Maia Sandu a condamnat atacul asupra Lavrei Pecerska din Kyiv: „Regimul ucigaș de la Kremlin a demonstrat încă o dată că nu are nimic sfânt”
Reuniune la Luxemburg. Republica Moldova începe oficial negocierile de aderare la UE
Republica Moldova, în atenția Consiliului Europei. Coraportorii APCE efectuează în această săptămână o vizită de documentare
Igor Grosu, reales președinte al PAS pentru un nou mandat de patru ani. „Suntem abia la jumătate de drum”
Republica Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca
Premierul Alexandru Munteanu: „Memoria celor deportați ne obligă să construim o societate în care asemenea tragedii să nu mai fie niciodată posibile”
Șefa statului, mesaj la 85 de ani de la deportări: „Comemorarea deportărilor este deopotrivă despre trecut și despre viitorul democratic pe care îl construim împreună”
Președinții comisiilor pentru afaceri europene din patru state UE, așteptați la Chișinău
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu delegația Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
GALERIE FOTO // Guvernul revine la agenda internă după deschiderea negocierilor cu UE
Ministerul Energiei raportează progrese în implementarea reformelor asumate în parcursul european: peste jumătate din angajamente au fost îndeplinite
Tinerii absolvenți de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante din școli și grădinițe: indemnizații majorate și beneficii anunțate de MEC
FOTO // Podul de pe traseul Ceadîr-Lunga–Taraclia, reconstruit în proporție de 40%
Președinta Maia Sandu, la 100 de ani de la nașterea fizicianului Sergiu Rădăuțanu: „A demonstrat că progresul începe cu investiția în educație și știință”
Cooperarea parlamentară Moldova–Letonia, consolidată în cadrul unei vizite oficiale la Riga
VIDEO // Moldova.md, noua carte de vizită digitală a Republicii Moldova
Ministrul Apărării anunță posibile sancțiuni după incidentul de la Bălți
Ministrul Finanțelor a venit cu precizări privind impactul propunerilor din politica fiscală asupra prețurilor la locuințe
Cronica ARHIVELOR // Sergiu Rădăuțanu, savantul care a pus bazele învățământului tehnic modern din Moldova
Două femei au rămas fără bani și bijuterii după ce au apelat la o pretinsă clarvăzătoare. Femeie condamnată la 9 ani de închisoare
Prestatorii de servicii de plată vor fi obligați să informeze consumatorii despre comisioanele aplicate
Proceduri mai simple pentru instalarea panourilor fotovoltaice și a sistemelor de stocare
CSM va prelua în administrare două construcții din centrul Chișinăului
Republica Moldova va adera la două convenții internaționale în domeniul maritim