O comisie parlamentară specială va monitoriza realizarea politicilor de reintegrare
Parlamentul Republicii Moldova a constituit o Comisie parlamentară specială care va monitoriza și evalua realizarea politicilor de reintegrare a țării. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de 87 de deputați, comunică MOLDPRES.
Inițiativa a fost propusă de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.
Astfel, comisia va fi formată din 11 membri: șase reprezentanți ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” și câte un membru din fracțiunile „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, „Alternativa”, „Partidul Comuniștilor din Republica Moldova”, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă”.
Comisia va fi condusă de deputatul Ion Groza, iar Olga Cebotari va fi vicepreședintă.
Comisia va avea rolul de a monitoriza situația actuală privind politicile de reintegrare, de a elabora recomandări și propuneri și de a raporta Biroului permanent și plenului Parlamentului cel puțin o dată pe semestru. În activitatea sa, Comisia va colabora cu organizații internaționale specializate, autorități competente, societatea civilă, mediul academic și parteneri de dezvoltare.
FOTO // Președinta Maia Sandu la Conferința diplomatică de la Haga: „Modul în care se va încheia războiul din Ucraina va defini viitorul Europei”
VIDEO // R. Moldova și Ucraina vor avansa simultan pe calea aderării la UE. Maia Sandu și Volodimir Zelenski au avut o întrevedere la Haga
VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu: „O justiție independentă este o condiție de bază pentru creșterea economică și bunăstarea cetățenilor”
Actualul legislativ și-a început activitatea într-un climat politic mai tensionat, susţine speakerul Igor Grosu
Preşedintele Parlamentului avertizează moldovenii din Federația Rusă: „Sunt riscuri reale de recrutare forțată. Au nevoie de carne de tun”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, mesaj pentru Putin: „Istoria nu se repetă, imperiul nu poate fi reîncarnat”
Președinta Maia Sandu, în discuții cu premierul Greciei: „Moldova este determinată să facă următorii pași pe drumul aderării la UE”
Moldova și Suedia consolidează cooperarea bilaterală în domenii-cheie
Proietul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală 2026, votat în prima lectură: mai mulți bani pentru servicii medicale și medicamente compensate
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate
Președintele Ciprului, la întrevederea cu Maia Sandu: „Obiectivul nostru este ca cetățenii moldoveni să se bucure cât mai curând de beneficiile integrării europene”
Președinta Maia Sandu, în discuții cu omologul său din Cipru: „Republica Moldova se află într-o fereastră de oportunitate, care trebuie valorificată”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, oferă detalii despre discuțiile de la Washington: „Au fost foarte bune”
Igor Grosu: „Situația de pe malul stâng al Nistrului este sub control. Nu există motive de îngrijorare”
Mesajul Președintei Maia Sandu de Ziua Poliției Naționale
Proiecte guvernamentale în satul Cioc-Maidan, UTA Găgăuzia: Parcul din localitate și Casa de Cultură, vizitate de Premierul Alexandru Munteanu
O comisie parlamentară specială va monitoriza realizarea politicilor de reintegrare
În 2026, peste 50 de posturi de procuror ar putea deveni vacante
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat Liceul Teoretic „Nicolai Tretiakov” din Comrat
Șeful suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a fost eliberat din funcție
Progrese în modernizarea infrastructurii feroviare din sudul țării: Vicepremierul Vladimir Bolea a inspectat șantierele Văleni și Prut–Fălciu
Poliția de Frontieră avertizează: Punctele de trecere Palanca–Maiaki-Udobnoe și Tudora–Starokazacie sunt temporar închise după ce un pod peste Nistru a fost lovit de drone
ANSA avertizează privind riscurile consumului de icre procurate din surse neautorizate
Parlamentul simplifică regulile pentru antreprenori
BTA: Cabinetele medicale școlare din raionul Taraclia, renovate cu sprijinul Bulgariei
VIDEO// Fermierii mici primesc protecție temporară împotriva falimentului
VIDEO // CFM a efectuat testarea tehnică a tronsonului feroviar Prut-2 – Fălciu
Vlad Plahotniuc, adus din nou în fața instanței. La ședință este prezent și fostul premier Vlad Filat
Legislativul ar putea institui ora votului în cadrul ședințelor plenare. Speakerul Igor Grosu: „Propunerea va fi discutată la consultările publice privind elaborarea noului Cod al Parlamentului”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre proiectul ce vizează crearea PACCO: „Urmează discuții pe platforma Ministerului Justiției”