R. Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la UE până la finele anului 2027. Președinta Maia Sandu: „E un termen real”
Republica Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la Uniunea Europeană (UE) până în decembrie 2027, iar integrarea țării în blocul comunitar va depinde de voința politică de la Chișinău în special de următorul Parlament care va fi ales la toamnă. Afirmațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la TV8, comunică MOLDPRES.
Președinta a specificat că noului Legislativ i-ar reveni misiunea de a decide aderarea și de a intra în istorie drept Parlament al Integrării Europene.
„Totul depinde acum de noi. Bruxelles-ul a confirmat de mai multe ori prin vocile funcționarilor săi (sprijinul pentru aderarea R. Moldova, n.a.). Acum totul este în mâinile noastre și de alegerea pe care o vom face la scrutinul parlamentar, pentru că totul depinde de sprijinul Parlamentului, de majoritatea parlamentară. Noi cunoaștem despre Parlamentul Independenței. Următorul Parlament poate deveni al Integrării Europene, dacă acolo va fi o majoritate de deputați care vor sprijini integrarea europeană, atunci acest parlament va deveni unul al integrării europene, pentru că în mandatul său va avea loc integrarea europeană, sau acest parlament va deturna totul și va îngropa integrarea europeană”, a declarat Maia Sandu.
Există toate premisele ca Republica Moldova să încheie procesul de negociere până în decembrie 2027 și aderarea la Uniunea Europeană să aibă loc în următorii ani, în condițiile în care la Chișinău va fi menținut sprijinul politic pentru acest proces, a subliniat președinta Maia Sandu, referindu-se la termenel discutate în cadrul vizitei în R. Moldova a comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos .
„Consider că un termen real ar fi încheierea negocierilor până la finele anului 2027. Doi ani și jumătate pentru a încheia negocierile. Ulterior, anul 2028, când toate statele membre ale UE vor trebui să ratifice acordul nostru. Atunci vom încheia acest proces până la finele mandatului actualei Comisii Europene. Noi am văzut că această Comisie ne susține, am auzit cât de mult comisarul ne susține și își dorește aderarea noastră. Ea a spus că din toate statele, Republica Moldova se mișcă cu cea mai mare viteză în toate procesele de integrare europeană. Așa că este real: putem încheia negocierile până în decembrie 2027. Sunt toate premisele ca integrarea europeană să aibă loc, aderarea Republicii Moldova la uniunea Europeană să aibă în următorii ani. Noi nu vorbim de zece-cincisprezece ani, dar totul depind ede noi să asigurăm sprijinul parlamentar și să continuăm să muncim în toate instituțiile: ministere, agenții”, a explicat președinta.
Maia Sandu a relevat că este în interesul Republicii Moldova ca și Ucraina să adere la UE.
„Noi am început împreună și ne-am dori să ne mișcăm împreună pe această cale și vom urmări care vor fi deciziile Consiliului European din 20 iunie”, a mai spus președinta.
Totodată, șefa statului și-a exprimat speranța că la Bruxelles va fi identificată o soluție pentru rezistența opusă de Ungaria în raport cu Ucraina.
„Ungaria nu poate bloca la infinit acest proces. Sper că se va identifica o soluție. Dacă ne uităm la principiile UE, acolo este clar stabilit că procesul depinde de pașii concreți pe care i-a făcut o anumită țară, adică e un proces bazat pe merite. Ungaria și alte state trebuie să reiasă din aceste principii”, a subliniat Maia Sandu.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022. În iunie a aceluiași an, țara noastră a devenit candidată la aderare, iar în decembrie 2023, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.
În perioada 9-11 mai, Republica Moldova a fost vizitată de comisara europeană pentru Extindere, Marta Cos, care a declarat că Republica Moldova ar putea deveni membră a UE în trei ani și zece luni pariind cu premierul Dorin Recean, care anunțase un termen de patru ani pentru aderare.
Citește și: Când va adera Republica Moldova la UE? Dorin Recean și Marta Kos au pariat la Chișinău
Igor Grosu, mesaj pentru studenții USM la gala „Generații de Excelență”: „Să nu le fie frică să-și exprime ideile și dorințele”
CEC al Găgăuziei a recepționat documentele pentru înregistrarea unui grup de inițiativă
DOC // Regulamentul privind Sistemul informațional „e-Consulat” a fost publicat în Monitorul Oficial
Parcursul european al Republicii Moldova și investițiile, discutate de Vasile Tofan cu premierul Olandei
Moldova și Egiptul discută extinderea relațiilor economice
Republica Moldova a denunțat la OSCE organizarea de către Rusia a alegerilor parlamentare în regiunea transnistreană
Cine poate candida la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. CEC prezintă condițiile pentru candidații la funcția de deputat
Consiliul Electoral al Găgăuziei a recepționat documentele pentru înregistrarea unui candidat la funcția de bașcan
Moldova vrea să diversifice importurile de gaze și produse petroliere din Azerbaidjan
China și Moldova pregătesc noi proiecte de cooperare. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Suntem pregătiți să aprofundăm relațiile”
VIDEO // Republica Moldova a realizat 95 la sută din acțiunile planificate până la această etapă în Planul de Creștere. Alexei Buzu: „Este cel mai ambițios program de transformare a economiei”
Premierul Vasile Tofan, pentru Bloomberg: „Parcursul european creează oportunități economice uriașe pentru noi, dar și pentru investitorii care vor veni în Moldova”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan: „Moldova merită să devină parte a UE în viitorul apropiat. Poate finaliza procesul de aderare până în 2030”
VIDEO // „Rusia a încercat să ne destabilizeze țara și a cheltuit sute de milioane de dolari în acest scop. Republica Moldova a rezistat”, susține premierul Vasile Tofan
Maia Sandu condamnă ultimele atacuri rusești asupra Ucrainei: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”
Alimentarea cu apă a Chișinăului, discutată în contextul nivelului scăzut al Nistrului. Gheorghe Hajder : „Prioritatea rămâne asigurarea cetățenilor cu apă potabilă"
Oportunitățile de investiții în Republica Moldova, discutate de Premierul Vasile Tofan și reprezentanții companiei SITA
Mitropolia Basarabiei organizează la Chișinău Marșul Familiei „Înrădăcinați în tradiție”
FOTO // Vestigii ale culturii Cucuteni–Trypillia, expuse la Muzeul Național de Istorie
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Christian Stocker, Cancelarul Austriei
Noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, și-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova
GALERIE FOTO // Legenda fotbalului românesc, Adrian Mutu, întâlnire emoționantă cu micii fotbaliști de la Chișinău
Cronica ARHIVELOR // Cuvântarea lui Ion Druță la Congresul Scriitorilor din 1965
Un elev din Republica Moldova a obținut medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
VIDEO // Un Centru Republican pentru copii cu tulburări de spectru autist va fi creat în Moldova
FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la Summitul European de la Salzburg
FOTO // Republica Moldova solicită UE sprijin pentru calea ferată Ungheni–Chișinău și autostrada Iași–Ungheni–Chișinău
„Parlamentul prin ochii copiilor”: elevii și-au exprimat prin artă viziunea despre democrație
Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”