ro
Societate
07 Iunie, 2025 / 21:41
/ Acum 13 ore

30 de tineri din întreaga țară au participat la o tabără de ghidare în carieră

30 de tineri din întreaga țară au participat, pe parcursul a două zile, la o tabără de ghidare în carieră. Sesiunile de orientare în carieră s-au desfășurat la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico”, informează MOLDPRES.

Tinerii au avut parte și de activități dinamice desfășurate după metodologia „Sport for Development”, axată pe dezvoltarea competențelor precum comunicarea, lucrul în echipă și leadership-ul.

Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, a fost prezent la eveniment. Acesta a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru viitorul tinerilor din țară.

„Prin activități care îmbină educația nonformală cu sportul și ghidarea în carieră, le oferim tinerilor contexte reale în care să-și descopere potențialul și să se pregătească pentru lumea muncii. Mulțumim partenerilor din Germania pentru sprijinul constant acordat politicilor de tineret din Republica Moldova”, a afirmat Sergiu Gurin.

Pentru organizarea taberei, Centrul „Artico” a beneficiat de un grant în valoare de 11 500 de euro, în baza căruia vor fi desfășurate două evenimente pentru tineri. Următoarea ediție a taberei este planificată pentru perioada 18–19 iunie, iar tinerii interesați se pot înregistra, accesând linkul: https://tinyurl.com/3jwtwusx

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Moldova în Mișcare”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.