
Academia „Ștefan cel Mare” a lansat un proiect de cercetare dedicat accelerării integrării europene
Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a lansat un proiect de cercetare dedicat accelerării procesului de integrare europeană, transmite MOLDPRES.
Proiectul de cercetare „Accelerarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin dreptul comparat” a fost realizat de Dinu Ostavciuc, doctor habilitat, conferenţiar universitar, și Tudor Osoianu, doctor în drept, profesor universitar.
Inițiativa are drept obiectiv analiza și valorificarea celor mai bune practici juridice europene, prin metoda dreptului comparat, contribuind astfel la accelerarea procesului de integrare și la consolidarea armonizării legislative naționale.
De asemenea, reprezentanții instituției au subliniat că acest proiect va contribui la consolidarea statului de drept și a unei culturi juridice europene, la creșterea capacității instituționale, la implicarea mediului academic în procesul decizional, dar și la educarea cetățenilor și tinerilor cu privire la valorile și principiile fundamentale ale Uniunii Europene.
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Noi reguli privind declararea și evaluarea cadourilor în cadrul instituțiilor publice, aprobate de Guvern
METEO // Temperaturi în scădere și ploi slabe în nordul țării, prognozate pentru ziua de joi
Fostul director adjunct al SIS, reținut în România, a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile
Peste o mie de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultima săptămână
Silvicultorii din R. Moldova au desemnat cei mai buni pădurari ai anului
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot apela la noul modul „Servicii” de pe portalul angajat.md
Peste 646 mii de persoane au beneficiat în 2025 de medicamente și dispozitive medicale compensate
FOTO // Satul Scorțeni din raionul Telenești se modernizează prin trei proiecte majore finanțate de stat
Numărul elevilor înscriși la studii în școli profesionale, colegii și centre de excelență, în creștere. MEC anunță rezultatele admiterii
Un spaţiu public din oraşul Călăraşi, modernizat cu sprijinul Guvernului
Din 8 noiembrie 2025, permisele moldovenești vor putea fi convertite în Italia fără examene suplimentare
Autoritățile de la Varșovia anunță sistarea activității punctelor de trecere a frontierei terestre dintre Polonia cu Federația Rusă și Belarus
„Mary Stuart”, drama regală în regia lui Andrei Șerban, aplaudată la Chișinău: „Ocazia unei reflecții asupra valorilor pe care le alegem”
Republica Moldova și România lansează un proiect comun pentru dezvoltarea regională sustenabilă
Serghei Cleșcenco a demisionat de la cârma naționalei de fotbal a Moldovei
Calea Ferată din Moldova va beneficia de expertiză tehnică internațională pentru integrarea în rețelele logistice europene și globale
Academia „Ștefan cel Mare” a lansat un proiect de cercetare dedicat accelerării integrării europene
Stop fals! Ministerul Apărării dezminte zvonurile care circulă pe rețelele de socializare
Comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei avertizează că Rusia extinde raza de acțiune a dronelor sale
BNM și BNR intensifică dialogul prin proiecte comune și schimb de bune practici în domeniul monetar și numismatic
Festivalul Pădurilor 2025 aduce muzică și tradiții la Condrița. Programul artistic al evenimentului
Orașul Telenești modernizează complexul sportiv multifuncțional, printr-un program de revitalizare urbană
Patru traficanți de droguri, condamnați la până la 11 ani de închisoare
O femeie din Dănceni a murit după ce a încercat să stingă singură un incendiu