ro

 

Societate
13 Noiembrie, 2026 / 12:25
/ 22 Mai, 2025

ANSA a început verificarea taberelor de odihnă pentru sezonul estival 2025

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a început astăzi controalele oficiale privind evaluarea nivelului de pregătire a taberelor de odihnă și întremare a copiilor și adolescenților pentru sezonul estival 2025, transmite MOLDPRES.

Inspectorii din cadrul aparatului central al ANSA , precum și cei din subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, au fost delegați în Comisii intersectoriale pentru desfășurarea activității de control oficial în taberele de odihnă pentru copii din țară. Controalele se vor desfășura pe parcursul întregii perioade estivale.

„Inspectorii instituţiei vor avea mai multe atribuții, printre care organizarea instruirilor cu managerii și bucătarii blocurilor alimentare de la taberele de odihnă cu sejur de zi și/sau staționare; monitorizarea și supravegherea blocurilor alimentare din cadrul taberelor de odihnă pe parcursul perioadei estivale, la compartimentul garantarea cerințelor de siguranță a alimentelor și respectarea condițiilor de igienă in cadrul blocurilor alimentare, conform prevederilor legislației în vigoare; verificarea deținerii Buletinului de analiză pentru proba de apă prelevată din cadrul blocului alimentar, ce atestă calitatea și inofensivitatea ei (data emiterii buletinului de analiză nu trebuie să depășească 3 luni de zile) etc.”, explică ANSA.

Totodată, pe toată perioada estivală, inspectorii ANSA vor monitoriza și supraveghea calitatea și inofensivitatea produselor alimentare achiziționate pentru alimentația copiilor, dar și pentru a oferi suport consultativ în organizarea activității personalului din blocul alimentar.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație

/ Acum 22 ore

Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică

/ Acum 22 ore

IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire

/ Acum 22 ore

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă

/ Acum 23 ore

Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției

/ Acum 1 zi

VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas

/ Acum 1 zi

VIDEO // Unele propuneri din proiectul privind pensiile speciale vor fi modificate. Premierul Vasile Tofan: „Scopul nostru este să păstrăm oamenii în sistem”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Salarii nedeclarate de 91,7 milioane de lei. Administratorul și un angajat al întreprinderii, reținuți într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre reforma salarizării în sectorul bugetar: „Noua lege aduce salarii mai mari și mai multă ordine în domeniu”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova va beneficia de sprijinul experților israelieni pentru evaluarea resurselor de apă subterană

/ Acum 1 zi

Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”

/ Acum 1 zi

Serviciile digitale cadastrale au fost restabilite

/ Acum 1 zi

Meteorologii au emis Cod galben de ceață. Vizibilitatea va scădea sub 200 de metri

/ Acum 1 zi

Incendiu la o fabrică de mezeluri din Brăviceni: acoperișul și panourile solare au fost distruse