ro

 

Societate
31 Octombrie, 2026 / 01:04
/ 24 Ianuarie, 2025

Autoritățile au anunțat un nou program de asistență în sezonul rece pentru gospodăriile vulnerabile ale moldovenilor și refugiaților ucraineni

Autoritățile au anunțat astăzi un nou program de asistență în sezonul rece pentru gospodăriile vulnerabile ale moldovenilor și refugiaților ucraineni. Acesta va fi aplicat în perioada ianuarie – martie 2025, cu suportul financiar al Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.

Inițiativa a fost lansată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), în parteneriat cu People in Need. Programul își propune să sprijine gospodăriile vulnerabile din Republica Moldova, inclusiv refugiații ucraineni aflați sub protecție temporară, prin acordarea de compensații financiare pentru a atenua impactul crizei energetice, mai ales în sezonul rece.

În acest sens, a fost semnată o nouă anexă în cadrul Memorandumului de Înțelegere între MMPS și People in Need Moldova.

„Această măsură urmărește să sprijine grupurile vulnerabile în perioada sezonului rece, prin acoperirea parțială a costurilor crescute de trai, generate de criza energetică, utilizând fonduri alocate de către People in Need și Uniunea Europeană. Bugetul total al programului de suport este de 700 mii de euro, care vor fi oferiți sub formă de compensații nominative pentru sprijinirea acestor categorii de beneficiari”, a comunicat MMPS.

Inițiativa a fost posibilă grație contribuțiilor din fondurile People in Need, resursele SOS Ukraine – donațiile poporului ceh, și finanțării Uniunii Europene. Partenerii proiectului au reiterat că acțiunea se încadrează în angajamentul MMPS și al organizației People in Need de a sprijini cele mai vulnerabile grupuri din Republica Moldova, consolidând protecția socială și solidaritatea în fața crizei energetice.

De asemenea, Guvernul Republicii Moldova oferă compensații la energie gospodăriilor vulnerabile al treilea an consecutiv. Consumatorii pot beneficia de compensații dacă încălzesc gospodăria utilizând gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete). Compensațiile se oferă pentru perioada rece a anului, care include lunile noiembrie-martie.

În luna noiembrie 2024, au fost înregistrați aproximativ 703 mii de solicitanți în sistemul de compensații, iar alte 33 de mii de familii au depus cereri în luna decembrie.

Mărimea compensațiilor pentru luna noiembrie a fost cuprinsă între 300 și 800 de lei, în funcție de veniturile familiilor. Pentru luna decembrie, compensațiile au crescut și variază între 500 și 1000 de lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 13 ore

„Două inimi gemene”. Igor Grosu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici

/ Acum 13 ore

Procuratura a inițiat un dosar penal după atacul cibernetic care ar fi compromis datele personale a 750.000 de moldoveni

/ Acum 13 ore

O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani și opt luni de închisoare pentru participarea la o schemă de escrocherie

/ Acum 13 ore

Deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică vor fi transferate într-un depozit modern

/ Acum 14 ore

FOTO // Peste 110 arbori au fost tăiați fără autorizație într-o grădină publică din Edineț. Prejudiciul depășește 2,4 milioane de lei

/ Acum 15 ore

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici: „Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu”

/ Acum 16 ore

În farmaciile din Republica Moldova vor apărea 30 de medicamente noi

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 30 octombrie

/ Acum 1 zi

Victoria Belous, detalii despre noua lege a salarizării: ce angajați vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale

/ Acum 1 zi

Compensațiile pentru perioada rece ar putea fi acoperite din economiile realizate prin optimizarea cheltuielilor publice

/ Acum 1 zi

Arhimandritul Nicodim Petre, ales Episcop de Bălți în cadrul Mitropoliei Basarabiei

/ Acum 1 zi

METEO // Cer noros și ploi slabe, vineri, 30 octombrie

/ Acum 1 zi

Exerciții tactice cu blindate se vor desfășura vineri în sectorul Buiucani al capitalei

/ Acum 1 zi

Un mausoleu în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial se înalță la Râșcani