
Bașcana Găgăuziei își va afla sentința pe 5 august. Procurorii au solicitat instanței condamnarea acesteia la 9 ani de închisoare
Procesul penal în care este vizată Evghenia Guțul, bașcana autonomiei Găgăuze, a ajuns la final. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a stabilit că sentința va fi pronunțată pe 5 august 2025, după ce, astăzi, au avut loc pledoariile finale, replicile părților și ultimul cuvânt al inculpatelor, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii, Evghenia Guțul și o fostă secretară din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor” sunt acuzate de acceptarea cu bună știință a finanțării ilegale a partidului și a unui concurent electoral, din partea unui grup criminal organizat, infracțiune comisă în formă prelungită și în calitate de complici.
Procurorii au solicitat o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru Guțul și confiscarea a peste 40,9 milioane de lei, sumă identificată ca parte din finanțarea ilegală. Pentru cealaltă inculpată, procurorii cer 8 ani de detenție și confiscarea a 9,7 milioane de lei.
Pe lângă pedepsele cu închisoarea, acuzarea a cerut și interzicerea dreptului de a gestiona activități financiar-contabile sau de a fi membru al unui partid politic timp de 5 ani, pentru ambele femei.
Cauza penală a fost transmisă instanței în aprilie 2024, iar procesul a cunoscut mai multe amânări.
Un bărbat va fi judecat după ce acum 29 de a ucis în bătaie o minoră
Un agent de pază, condamnat la trei ani de închisoare pentru agresarea unui bărbat
Noi reguli pentru folosirea apei subterane și gestionarea deșeurilor, adoptate de Parlament
Un nou program de granturi, finanțat de UE, va sprijini crearea creșelor pentru copiii din familii vulnerabile
Admiterea în învățământul liceal începe pe 14 iulie. Peste 5300 de locuri disponibile în capitală
Satul European // 19,5 milioane de lei investiți în dezvoltarea infrastructurii educaționale din raionul Fălești
Ministerul Mediului se alătură campaniei naționale „Iulie Fără Plastic 2025”
O companie de curățenie din Cahul își extinde activitatea cu sprijinul Uniunii Europene
Rezultate finale ale sesiunii de bază de bacalaureat: rata de promovare a crescut până la 72,68%
Președinta Maia Sandu va efectua vizite de lucru în Polonia și Italia pentru a consolida parcursul european al Republicii Moldova
Moldovenii care muncesc în Elveția vor avea acces la pensii și garanții sociale
Bașcana Găgăuziei își va afla sentința pe 5 august. Procurorii au solicitat instanței condamnarea acesteia la 9 ani de închisoare
Cultura națională, păstrată de moldovenii stabiliți în Kazahstan. Mihai Popșoi: „Sprijinirea diasporei rămâne o prioritate”
Regele fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, primit cu multă căldură la Cahul: proiecte de colaborare cu Constanța în domeniul fotbalului pentru copii
Sergiu Lazarencu, în dialog la Bruxelles cu europarlamentarul Siegfried Mureșan: „Sprijinul UE aduce mai aproape viitorul european al R. Moldova”
Republica Moldova își consolidează apărarea aeriană printr-o lege nouă
Soroca, Otaci și Vulcănești vor avea drumuri reabilitate cu sprijinul BERD
295 000 de elevi vor primi câte 1 000 de lei înainte de noul an școlar
Buget Plus // Peste 4,8 milioane de lei vor fi alocate pentru modernizarea cantinelor din școlile din raionul Ungheni
Programul „Casa Verde” lansat în Republica Moldova. Familiile pot obține granturi de 200 mii de lei pentru lucrări de eficiență energetică a locuințelor
Statul va oferi mai mulți bani pentru depistarea precoce a cancerului mamar
Ajustări fiscale, aprobate de Parlament: Cheltuielie pentru serviciile bonelor, tichetele de vacanță sau abonamentele la sălile de sport vor fi deduse
Capacitatea maximă de export a energiei electrice din Ucraina și Moldova către țările UE a fost majorată
Satul Cîrnățeni din Căușeni, un model de dezvoltare rurală. Dorin Recean: „Am mulțumit locuitorilor pentru că se implică activ în viața comunității”
Comisia Europeană finanțează cu aproape 2,8 mlrd de euro proiecte majore de transport, inclusiv 3,5 mln euro pentru R. Moldova