Doi candidați la funcția de judecător la CSJ, în proces de evaluare externă
Încă doi candidați înscriși în concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au fost transmiși de Consiliul Superior al Magistraturii către Comisia de Evaluare a Judecătorilor pentru a fi supuși evaluării externe, transmite MOLDPRES.
În notificarea transmisă privind inițierea evaluării, Comisia a solicitat candidaților să depună declarația de avere și interese personale, Chestionarul de Etică, dar și declarația privind lista persoanelor apropiate, care activează sau au activat în ultimii cinci ani în sistemul judecătoresc, al procuraturii și în serviciul public. Documentele trebuie transmise Comisiei în termen de zece de zile de la data notificării.
Comisia va examina conținutul declarațiilor și al chestionarelor, va efectua investigații suplimentare și va organiza audieri. În urma acestor etape, va fi elaborat un raport motivat, care va conține concluzia privind întrunirea sau neîntrunirea criteriilor de integritate financiară și etică.
Raportul va include propunerea de promovare sau nepromovare a evaluării, și va fi transmis Consiliului Superior al Magistraturii.
În prezent, opt candidați sunt în proces de evaluare pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Printre aceștia se numără judecători din instanțe de diferite niveluri, procurori și avocați.
De la începutul activității, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a recepționat spre evaluare 183 de persoane, în baza celor trei legi care reglementează procesul de evaluare externă. 50 de persoane au demisionat ori s-au retras din concursuri, iar patru au promovat anterior pre-vettingul. Până în prezent, Comisia a finalizat 69 de evaluări, iar alte 60 sunt în curs de desfășurare.
Poliția avertizează asupra apelurilor false: 24 de cazuri de escrocherie raportate în 24 de ore cu un prejudiciu de 1,5 milioane de lei
Circa 150 de elevi din clasele a IV-a susțin evaluarea națională la limba și literatura română în format digital
VIDEO // Trei tineri din Strășeni, reținuți cu peste un kilogram de mefedronă
Amenzi și plăcuțe ridicate pentru șoferii cu vehicule neconforme
Un bărbat din Fălești riscă până la 19 ani de închisoare pentru omor și violență în familie
FOTO // Condiții moderne de antrenament pentru elevii Liceului Republican cu Profil Sportiv după renovarea sălii polivalente
Cinci echipaje de pompieri au intervenit noaptea trecută la un incendiu care a mistuit un restaurant din capitală
Echipamente cu termoviziune, drone și ceasuri de lux nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Peste 3,4 miliarde de lei au fost alocați de CNAM în 2025 pentru asistența medicală primară
ANSP: Riscul de răspândire a virusului Bundibugyo rămâne scăzut pentru Republica Moldova
Grav accident rutier în sudul țării: doi cetățeni români au decedat după ce un camion s-a răsturnat
„Ziua Învățământului Dual” la Cahul: Peste 500 de elevi au descoperit profesiile viitorului
METEO // Vremea se încălzește simțitor marți, 19 mai
Femeia dispărută pe 16 mai, găsită decedată într-un iaz din Fălești
Numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii, în scădere cu 15 la sută în ultima săptămână
Aplicarea taxelor locale, analizată pe platforma CCI: Autoritățile caută soluții pentru crearea unui cadru fiscal echitabil și favorabil investițiilor
Pe 31 mai, în trei localități se va desfășura turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar
Taberele ARC 2026 se pregătesc de start: oportunități de participare pentru elevi și tineri din Republica Moldova
Raportul privind funcția publică pentru anul 2025: Mai multe oportunități de dezvoltare profesională pentru angajați
Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Internațională a Medicului de Familie: „Respectul pentru medici trebuie să însemne investiții, condiții mai bune de muncă și un sistem medical mai puternic”
Țările membre ale UE care susțin Rusia sau Iranul ar putea rămâne fără bani de la bloc
Președinta Maia Sandu, după Eurovision: „Nu ar trebui să permitem ca nimeni și nimic să afecteze relația dintre România și Republica Moldova”
ARMENPRESS: Armenia și Lituania au semnat un acord de parteneriat strategic
Un nou centru regional pentru copiii victime ale infracțiunilor a fost deschis la Cahul
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Ne propunem să construim administrații locale și regionale care să devină motoare reale de dezvoltare pentru comunități”
Audieri în Parlament după incidentul de la Cahul. Deputații au venit cu recomandări pentru consolidarea securității în unitățile militare
Un automobil a fost lovit de tren pe tronsonul Florești - Bălți
Transformările și prioritățile sistemului educațional, discutate în cadrul Săptămânii Educației
FOTO // Colegiul Militar din Chișinău a fost vizitat de Principele Radu al României
Biblioteca Națională continuă serile dedicate filmului moldovenesc. „Moldova-Film” revine în atenția publicului