
Doi procurori au fost amendați pentru amestec în înfăptuirea justiției
Doi procurori au fost amendandați pentru amestec în înfăptuirea justiției și pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, magistrații de la Bălți au pronunțat recent sentința în privința a doi procurori, unul din cadrul Procuraturii raionului Drochia, căruia i-au fost incriminate infracțiunile de conducere a unui mijloc de transport în stare de ebrietate și amestec în înfăptuirea justiției, iar celălalt, din cadrul Procuraturii Nisporeni, pentru amestec în înfăptuirea justiției.
Instanța l-a recunoscut pe primul vinovat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, însă a dispus liberarea acestuia de pedeapsa penală, întrucât a intervenit termenul de prescripție. Același inculpat a fost recunoscut vinovat și pentru amestec în înfăptuirea justiției, fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 37 500 de lei. Aceeași pedeapsă i-a fost aplicată și celui de-al doilea procuror. Ambii au fost privați de dreptul de a exercita funcția de procuror pentru o perioadă de doi ani.
Potrivit probelor, în seara zilei de 11 decembrie 2021, procurorul din cadrul Procuraturii Drochia, fiind în stare de ebrietate, ar fi provocat un accident rutier în orașul Nisporeni. Acesta s-a eschivat de la testarea cu aparatul alcooltest și a părăsit locul accidentului, fiind ulterior identificat de polițiști. Pentru a evita tragerea la răspundere penală, a fost implicat procurorul-adjunct al Procuraturii Nisporeni pentru a interveni întru înlocuirea probei biologice de sânge colectată. Ultimul l-ar fi contactat pe un medic din cadrul Spitalului Raional Nisporeni în vederea înlocuirii probei biologice de sânge cu una prelevată de la o persoană care nu consumase alcool.
Pe parcursul procesului, inculpații au negat comiterea faptelor, însă instanța a stabilit vinovăția acestora.
Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.
Locuitorii din raioanele Cimișlia și Ștefan Vodă vor beneficia de consultații medicale gratuite
În zilele de odihnă, circa 4300 de șoferi au încălcat regulile de circulație
BUGET PLUS // Peste 133 mii de beneficiari au ridicat deja ajutorul de Paști oferit de stat
Mai mulți șoferi au fost condamnați la închisoare după ce au fost prinși beți la volan
Un inginer cadastral din cadrul ASP a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru abuz de serviciu
Meteorologii au anunţat Cod galben de instabilitate atmosferică
IGP: Părinții sunt îndemnați să monitorizeze strict copiii pentru a evita incidentele tragice cu implicarea minorilor căzuți de la ferestre
Circa 250 de elevi participă la Olimpiadele Republicane la limba și literatura minorităților naționale
Duminică, vremea se va menține caldă, cu perioade de instabilitate atmosferică
O școală sportivă a fost deschisă în satul Costești din Ialoveni
CEC: Alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă la alegerile locale noi din 18 mai
Start operațiunea „Truck & Bus”. Oamenii legii vor verifica vehiculele destinate transportului de persoane și mărfuri
Doi procurori au fost amendați pentru amestec în înfăptuirea justiției
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână
Drumarii restricționează circulația pe drumul G108 M5-Florești-Anenii Noi, pe perioada lucrărilor de reparaţie
Circa 250 de tineri au participat la Târgul oportunităților educaționale, organizat la Centrul de Excelență din Țaul
Ministrul Dorin Junghietu la Istanbul: „Moldova a devenit un actor important pentru securitatea energetică regională”
Meteorologii au extins şi pentru astăzi Codul galben de instabilitate atmosferică
Un cazinou ilegal a fost destructurat de oamenii legii
Israelul aprobă o strategie pentru cucerirea Fâşiei Gaza
Pe 6 mai, locuitorii din UTA Gagauz-Yeri vor sărbători Hederlez, organizat de Agenția Relații Interetnice şi administraţia din Ceadâr-Lunga
Elevi din Republica Moldova, premiați la o competiție internațională de robotică
Ofițerii CNA au descins la un bărbat din Strășeni într-un dosar de trafic de influență
S-a încheiat prima etapă de înscriere a copiilor în clasa I. Peste 9 mii de cereri au fost depuse în capitală
În Republica Moldova crește numărul cazurilor de cancer de piele