Legislația privind explozivii de uz civil va fi ajustată la cerințele Uniunii Europene
Aleșii poporului au adoptat astăzi modificări la Legea privind regimul explozivilor de uz civil, menite să alinieze cadrul normativ național la standardele Uniunii Europene și să consolideze siguranța publică. Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, comunică MOLDPRES.
Potrivit autorilor, noile prevederi urmăresc întărirea mecanismelor de supraveghere a pieței și a controlului asupra operațiunilor cu explozivi de uz civil, măsuri considerate esențiale pentru creșterea securității statului și prevenirea riscurilor.
Documentul clarifică obligațiile producătorilor, importatorilor și distribuitorilor, inclusiv verificarea conformității produselor înainte de introducerea lor pe piață, precum și întocmirea și păstrarea declarației UE de conformitate. Totodată, sunt stabilite măsuri corective în cazul constatării unor neconformități sau riscuri, cum ar fi retragerea sau rechemarea produselor și informarea autorităților competente.
Prevederile legislative vor intra în vigoare la trei luni după publicarea în Monitorul Oficial. Excepție fac dispozițiile referitoare la transferul explozivilor de uz civil către și din statele membre ale Uniunii Europene, care vor deveni aplicabile la data aderării Republicii Moldova la UE.
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 9 mai
FOTO // Primele două curți modernizate în cadrul Programului guvernamental „Curtea Europeană” au fost inaugurate la Chișinău
CNAM a transferat peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în luna mai
FOTO // Echipa Logos din Anenii Noi este câștigătoarea concursului EuroQuiz Moldova 2026
Caz tragic în capitală. Un bărbat a atacat două foste colege de serviciu, după care s-a aruncat de pe acoperișul unui bloc
FOTO // Intervenție în sudul țării. Cadavrul unui bărbat a fost extras de salvatori dintr-o fântână
Trafic în creștere pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău: Peste 483 de mii de pasageri deserviți în aprilie
Un nou Cod galben emis de meteorologi: instabilitate atmosferică, prognozată pentru seara zilei de vineri
FOTO // Un troleibuz s-a ciocnit violent cu un camion, în sectorul Buiucani al capitalei. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
FOTO // Infrastructură modernizată în localități prin Programele „Satul European” și „Europa este aproape”: circa 27 de milioane de lei alocate în luna aprilie
VIDEO // Percheziții într-un dosar de escrocherie. Victimele, prejudiciate cu peste 2 milioane de lei
MEC lansează Decada valorilor general-umane: o serie de a evenimente desfășurate în școli pe parcursul lunii mai pentru promovarea valorilor democratice
Doi bărbați, inclusiv un fost funcționar al Primăriei Chișinău, au fost condamnați la închisoare pentru o schemă frauduloasă cu achiziții publice
Peste 1.500 de voluntari au marcat Ziua Mondială a Crucii Roșii în Republica Moldova
Nava de croazieră MV Hondius, afectată de un focar de hantavirus, a ancorat în largul portului Granadilla din Tenerife: începe evacuarea pasagerilor
UE este pregătită să înceapă convorbiri despre o pace justă și durabilă în Ucraina
Moldova sub avertizare meteo: ploi, descărcări electrice și răcire accentuată. Cetățenii, îndemnați să nu își uite umbrelele
Aglomerație la frontieră: Mii de autoturisme și camioane au trecut vama în ultimele 24 de ore
Petru Pelivan aduce argint pentru Moldova la Grand Slam-ul din Kazahstan
Un rubin „excepțional de mare” și rar, de 11.000 de carate, a fost găsit în Myanmar
Locuitorii capitalei, îndemnați să consume produse locale. Târguri și iarmaroace se desfășoară în toate sectoarele Chișinăului
FOTO // De Ziua Europei, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului UE
Președinta Maia Sandu, pe scena din PMAN: „Republica Moldova are totul pentru a reuși. Cu siguranță, vom fi parte a Uniunii Europene”
BTA lansează catalogul BG SPA – Sănătate prin apă, în limbile bulgară și engleză
GALERIE FOTO // Vizită la Chișinău de Ziua Europei: președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, și Maia Sandu reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova
Președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, la Chișinău: Președinția Consiliului Uniunii Europene, alături de Moldova de Ziua Europei
Președinta Maia Sandu: „R. Moldova admiră parcursul Ciprului și credem că moldovenii merită aceeași șansă la stabilitate, prosperitate și pace - în UE”
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința comună de presă cu omologul său cipriot, Nikos Christodoulides
Republica Moldova, mai aproape de UE: primele capitole de negociere ar putea fi deschise în iunie
Premierul Alexandru Munteanu, optimist privind aderarea Republicii Moldova la UE până în 2030: „Responsabilitatea noastră este să demonstrăm că suntem pregătiți”