
Noi facilități pentru persoanele cu dizabilități. Cei care au importat mijloace de transport vor beneficia de o anulare a datoriilor vamale
Persoanele cu dizabilități locomotorii care au importat mijloace de transport vor beneficia de o anulare a datoriilor vamale și a penalităților aferente. Parlamentul a votat astăzi, în lectura a doua, un proiect de lege care prevede această măsură, comunică MOLDPRES.
Inițiativa aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS) și urmărește să corecteze un vid legislativ care, până acum, nu permitea iertarea datoriilor acumulate în mod neintenționat, în lipsa unui cadru legal clar.
Proiectul de lege vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități locomotorii care au importat autovehicule fără a avea intenții frauduloase, dar care s-au trezit ulterior cu obligații vamale și penalități considerabile.
Totodată, legea aduce modificări și în domeniul asigurărilor medicale. Astfel, persoanele fizice care au achitat prima de asigurare medicală în sumă fixă, dar ulterior s-au angajat, vor putea solicita restituirea sumei plătite. Scopul este evitarea dublei impuneri și asigurarea unui sistem fiscal echitabil.
Avertizare hidrologică, de Coduri roșu, portocaliu şi galben pe unele râuri din Republica Moldova
Atenție, călători! Trafic intens în punctul de trecere Leușeni - Albița
Republica Moldova este prima țară din Parteneriatul Estic care a aprobat un program național de specializare inteligentă
Experți judiciari din R. Moldova, Ucraina și România, reuniți la Chișinău pentru a discuta despre consolidarea independenței și responsabilității judiciare în actualul context regional
FOTO // Digul de pe malul Prutului, reabilitat ca localitățile din raionul Cantemir să fie mai protejate de inundații
Aeroportul Internațional Chișinău investește în comunicarea eficientă: 120 de angajați au participat la o instruire specializată
A fost lansată Eko App Moldova, aplicația care promovează turismul durabil
Încă 31 de comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru vor deveni mai rezistente la schimbările climatice, cu sprijinul Suediei, Norvegiei și PNUD
Procurorii Octavian Iachimovschi și Alexandru Cernei, propuși CSP pentru promovarea evaluării externe
Votare repetată la Boldurești cu un singur candidat
Ucraina a propus Rusiei o nouă rundă de negocieri
Meteo, 20 iulie: Vreme caldă, fără precipitații
Au fost stabilite plafoanele financiare și condițiile de creditare pentru concurenții electorali în alegerile parlamentare
Prețurile produselor agricole, în scădere pe piețele din Republica Moldova
CEC a refuzat înregistrarea Blocului Electoral „VICTORIE-ПОБЕДА”
O nouă formulă de finanțare pentru grădinițele din Republica Moldova, aplicabilă din 2026. Explicațiile ministrului Educației
CEC solicită limitarea activității a două partide și dizolvarea altor două formațiuni politice
Australia livrează Ucrainei prima tranșă de tancuri Abrams
Cod Galben de inundații pe râul Prut. Avertizare hidrologică valabilă până pe 22 iulie
VIDEO // Igor Grosu: Federația Rusă este un pericol real pentru securitatea Republicii Moldova
Peste o mie de pachete de țigări, depistate la Cahul într-un autocar, urmau să ajungă în Franța
A intrat în vigoare legea ce interzice marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor derivate
Dosarul INTERPOL: Vitalie Pîrlog, extrădat și pus sub acuzare în Franța
VIDEO // Atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei: victime la Odesa, distrugeri la Pavlograd și alarmă în Polonia. Zelenski a reiterat importanța sprijinului internațional
Siria și Israelul au ajuns la un armistițiu cu ajutorul SUA