ro

 

Societate
10 Septembrie, 2026 / 17:15
/ 30 Iunie, 2026

Pacienții vor avea acces mai ușor la operațiile de cataractă și protezare. Noul mecanism aplicat de CNAM, în vigoare din 1 iulie

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) introduce un nou mecanism de organizare a accesului la operațiile de cataractă și la protezarea aparatului locomotor, în cadrul unui regulament care va intra în vigoare la 1 iulie 2026, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNAM, una dintre principalele noutăți este digitalizarea completă a listelor de așteptare. În acest scop, instituția a dezvoltat un modul special în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Asigurarea Obligatorie de Asistență Medicală” (SI AOAM), care va permite evidența și gestionarea electronică a pacienților incluși pentru intervenții.

Conform noului regulament, medicul specialist va putea include pacientul în lista de așteptare doar dacă acesta își exprimă opțiunea de a efectua intervenția într-o instituție medico-sanitară publică sau privată contractată de CNAM din municipiile Chișinău sau Bălți.

În cazul în care pacientul optează pentru o instituție raională contractată, acesta nu va fi inclus în lista de așteptare, întrucât aceste unități nu utilizează mecanismul pentru intervențiile respective.

Regulamentul prevede și eliminarea comisiilor de selectare, a consiliilor și a listelor de urgentare. Pregătirea pacientului pentru intervenție va fi realizată de medicul de familie sau de medicul specialist, care va informa persoana despre opțiunile disponibile și îi va elibera biletul de trimitere către instituția aleasă.

De asemenea, sunt stabilite criterii clare pentru includerea și excluderea din listele de așteptare, inclusiv efectuarea intervenției, lipsa indicațiilor medicale, contraindicațiile, decesul sau neprezentarea persoanei. În aceste situații, pacientul va putea fi reintrodus ulterior în listă, dacă este necesar.

CNAM precizează că urgențele medicale vor fi tratate separat, în afara listelor de așteptare, în cadrul programului general de spitalizare.

Pentru o mai bună informare a pacienților, aceștia vor fi notificați prin SMS cu privire la includerea în listă și instituția unde au fost repartizați pentru intervenție. Listele vor fi revizuite semestrial de CNAM.


 
Ultimele Știri
/ Acum 19 ore

Vreme predominant senină și temperaturi de până la 32 de grade în următoarele 24 de ore

/ Acum 20 ore

Medici de familie din întreaga țară au fost instruiți să ofere servicii de maternitate adaptate femeilor cu dizabilități

/ Acum 22 ore

Ministrul Dan Perciun, după anunțarea rezultatelor PISA: „Vom propune revizuirea conținutului examenelor de clasa a IX-a și pilotarea a 30 de minute de lectură zilnică”

/ Acum 23 ore

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut după ce ar fi răpit un automobil și s-ar fi izbit de un pilon la Cojușna

/ Acum 23 ore

Doina Gherman: „Femeile din Moldova câștigă, în medie, cu 2.615 lei mai puțin decât bărbații”

/ Acum 23 ore

Un lot de 200 de brățări noi pentru monitorizarea electronică a agresorilor familiali va fi recepționat de INP până la sfârșitul lunii septembrie

/ Acum 1 zi

Moldova și Israelul își consolidează cooperarea în turism. Cele două țări au semnat o Declarație comună de intenție

/ Acum 1 zi

Droguri de 1,6 milioane de lei, depistate într-un colet în sectorul Buiucani. Un bărbat din capitală a fost reținut

/ Acum 1 zi

Autoritățile locale din 11 raioane învață să gestioneze mai eficient serviciile de salubrizare și activitățile apicole, într-un program realizat de EcoContact

/ Acum 1 zi

Peste patru kilometri de drum vor fi reabilitați pentru a ușura accesul la Mănăstirea Secăreni din raionul Hâncești

/ Acum 1 zi

Două cazuri de virus West Nile au fost confirmate în Republica Moldova. Unul este autohton

/ Acum 1 zi

Un nou proiect ARBOM la Taraclia: zonă de joacă modernă și sigură pentru copiii Centrului „Plămîce”

/ Acum 1 zi

Parteneriat transfrontalier pentru copii: 177 de specialiști din Republica Moldova și România, reuniți într-o rețea profesională

/ Acum 1 zi

Autoritățile anunță măsuri speciale la frontieră în contextul tranzitului pelerinilor hasidici