
Legislativul a aprobat crearea Centrului Național de Coordonare a Protecției Infrastructurii Critice
Parlamentul a aprobat astăzi, în lectura a doua, măsuri legislative pentru identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice naționale (ICN). Printre prevederi figurează crearea Centrului Național de Coordonare a Protecției Infrastructurii Critice, informează MOLDPRES.
Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), are drept obiectiv transpunerea Directivei UE privind reziliența entităților critice. Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurii Critice (CNCPIC), ca structură aflată în subordinea MAI, va fi responsabil de transpunerea respectivei Directive. Centrul va asigura planificarea strategică, coordonarea, monitorizarea permanentă și controlul asupra stadiului implementării activităților reglementate de lege.
De asemenea, instituția va elabora proiecte de acte normative în domeniul protecției infrastructurii critice și documente de planificare strategică specifice, pe care le va supune analizei reprezentanților autorităților publice responsabile.
Potrivit inițiativei legislative, coordonarea la nivel național a activităților privind identificarea, desemnarea și protecția ICN va fi realizată de către prim-ministru. La fel, va fi instituit un grup de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice. Acesta va asigura continuitatea procesului de identificare a infrastructurii critice naționale și va informa CNCPIC asupra stadiului realizării obiectivelor, va coordona activitățile autorităților publice responsabile în procesul de identificare și desemnare a infrastructurii critice naționale, va participa la îmbunătățirea cadrului normativ specific domeniului. Totodată, proiectul stabilește obligații specifice care revin autorităților responsabile pentru a identifica entitățile critice și pentru a asigura protecția informațiilor clasificate sau atribuite la secret de stat.
În proiect este specificată lista sectoarelor și subsectoarelor infrastructurii critice. Aceasta se referă la domeniile energetic; sectorul bancar; infrastructuri ale pieței financiare; sănătate; alimentare cu apă și canalizare; infrastructură digitală; administrație publică; spațiu; servicii poștale și curierat; gestionarea deșeurilor; furnizori digitali; cercetare; fabricarea, producția și distribuția de substanțe chimice; producția, prelucrarea și distribuția de alimente; fabricarea dispozitivelor medicale și a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, echipamentelor electrice, autovehiculelor și a altor echipamente de transport; securitate națională etc.
Procedurile de evaluare a performanțelor judecătorilor și procurorilor au fost uniformizate
Model de agricultură performantă la Căușeni: Frații Bocancea administrează o gospodărie adaptată schimbărilor climatice
Votat: Ridicarea vehiculelor va fi permisă doar în anumite condiții
Vreme stabil călduroasă, fără precipitaţii, anunţă pentru vineri meteorologii
Moldova modernizează cadrul legal pentru securitate și combaterea dezinformării
Bunurile și banii confiscați, proveniți din activități infracționale, vor fi utilizați în scopuri sociale sau de interes public
Republica Moldova va avea un sistem național de gestionare a crizelor
Germania oferă sprijin militar Republicii Moldova printr-un nou acord de cooperare
Condițiile pentru obținerea apartamentelor destinate participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl vor fi extinse
Accident fatal la Sângerei. Un bărbat a decedat, după ce a fost lovit de un camion
Gazul rusesc continuă să inunde sudul și estul Europei
Un bărbat din capitală, reținut pentru tentativă de omor a concubinei sale
Purtătorul de cuvânt al Guvernului îndeamnă cetățenii să participe informat la alegerile din 28 septembrie: „Un moment decisiv pentru viitorul țării”
Doi tineri din Tighina au fost condamnați la cinci ani de închisoare pentru sustragerea a 27 de mii de lei din conturile unor cetățeni
Schimbări majore în legislația moștenirii. Legea intră în vigoare din 2026
Militarii români vor să înlocuiască mitralierele Kalașnikov cu arme individuale „tip NATO”
Parlamentul de legislatura a XI-a își încheie mandatul, însă instituția legislativă va continua să exercite anumite funcții. Sesiunea ordinară de primăvară 2025 se încheie la 31 iulie
Un copil de cinci ani a rămas blocat într-un automobil pe o stradă din capitală. A fost nevoie de intervenția salvatorilor
Percheziții cu mascați la Taraclia într-un dosar de abuz de serviciu
Cod Galben de pericol de incendiu. Recomandările pompierilor și salvatorilor
Germania, al doilea cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova în UE. Ce produse sunt exportate în această țară
Donald Trump amenință Canada cu tarife vamale de 35%
Circa 400 de familii au aplicat la Programul „Casa Verde”, în prima săptămână de la lansare
Cania și Pleșeni, localități din sudul țării care sunt modernizează prin proiecte de mediu finanțate de stat
Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită în Croația. Oficialul va participa la conferința internațională Dubrovnik Forum