ro
Politică
11 Iulie, 2025 / 22:25
/ Acum 10 ore

Purtătorul de cuvânt al Guvernului îndeamnă cetățenii să participe informat la alegerile din 28 septembrie: „Un moment decisiv pentru viitorul țării”

Alegerile parlamentare din 28 septembrie sunt un moment decisiv pentru viitorul țării, la fel cum au fost și tururile prezidențiale din toamna trecută sau referendumul constituțional. De această părere este purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care a îndemnat cetățenii să participe informați la scrutinul parlamentar din toamnă, transmite MOLDPRES.

Daniel Vodă a afirmat că participarea la vot este esențială într-o democrație.

„Într-o țară parlamentară, Parlamentul este instituția care definește agenda politică. Cu cât mai mulți cetățeni merg la vot, cu atât mai puternică este legitimitatea deciziilor luate în numele întregii societăți”, a spus Daniel Vodă.

Potrivit lui, în ultimii trei ani și jumătate, Guvernul susținut de actuala majoritate parlamentară a livrat rezultate clare. Astfel, au fost construite sau reabilitate 700 km de drumuri și peste 900 km de rețele de apeduct și canalizare. În același timp, a fost consolidată independența energetică și au fost făcute investiții în fiecare localitate din țară prin proiectul „Satul European”.

Totodată, guvernarea a reușit să mențină pacea și libertatea și să atingă cel mai avansat parcurs de integrare europeană, a opinat Daniel Vodă.

„Aceste realizări au fost posibile cu sprijinul direct al partenerilor noștri internaționali – Uniunea Europeană, Statele Unite, Norvegia, Japonia, Canada și alții – care au investit în dezvoltarea comunităților locale. În contrast, regimul de la Kremlin a cheltuit cel puțin 100 de milioane de euro pentru campanii de dezinformare și încercări de destabilizare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Daniel Vodă a subliniat că participarea fiecărui cetățean la vot, indiferent de limba vorbită sau opțiunile politice, este esențială pentru consolidarea democrației și continuarea reformelor.

„Participarea la scrutin înseamnă că veți fi reprezentat! La aceste alegeri este un singur tur!”, a menționat oficialul.

Cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați pe 28 septembrie la urne pentru a alege deputații în Parlament.