ro

 

Societate
23 Iulie, 2026 / 14:59
/ Acum 57 minute

Parlamentul schimbă regulile la INJ: audienții vor avea dreptul la o sesiune repetată de examen

Candidații la funcția de judecător sau procuror care își fac studiile la Institutul Național al Justiției (INJ) vor putea susține repetat examenul final, dacă nu au obținut media generală de cel puțin 8,00 la prima încercare. Prevederea se regăsește într-un proiect de modificare a Legii privind Institutul Național al Justiției, votat astăzi în prima lectură de Parlament, comunică MOLDPRES.

Proiectul a fost prezentat în plen de deputatul PAS Igor Talmazan, care a precizat că inițiativa a fost elaborată la propunerea Institutului Național al Justiției și urmărește soluționarea unor lacune legislative ce vizează un număr restrâns de beneficiari.

„Obiectul de reglementare al proiectului este unul destul de restrâns și vizează un cerc limitat de persoane, și anume audienții Institutului Național al Justiției – candidații la funcția de judecător și de procuror. Proiectul nu este o inițiativă a unui deputat. Acesta a venit din partea Institutului Național al Justiției. Noi l-am preluat în forma în care a fost înregistrat, după care a fost transmis spre avizare Guvernului și altor autorități. Toate propunerile prezentate vor fi luate în considerare la definitivarea proiectului de lege”, a declarat Igor Talmazan.

Deputatul a explicat că documentul reglementează două aspecte principale: protecția socială a audienților și organizarea examenelor din cadrul INJ.

„În prezent există o lacună legislativă privind incapacitatea temporară de muncă. Proiectul propune reglementarea acestei situații, inclusiv posibilitatea suspendării statutului de audient în anumite cazuri. Totodată, proiectul stabilește posibilitatea susținerii repetate a examenului. Persoanele care nu promovează examenul vor avea dreptul să îl susțină încă o dată, iar dacă nici examenul repetat nu este promovat, acestea urmează să fie exmatriculate, ceea ce va duce și la încetarea statutului de audient”, a afirmat Talmazan.

Potrivit proiectului, audienții INJ vor putea participa la sesiunea repetată fără să-și piardă statutul și fără obligația de a restitui bursa primită pe durata studiilor. În cazul în care nici la a doua încercare nu vor obține media generală de cel puțin 8,00, aceștia vor fi obligați să restituie Institutului bursa încasată.

Documentul mai prevede că audienții vor beneficia de asigurare obligatorie de asistență medicală pe întreaga perioadă a studiilor. În cazul incapacității temporare de muncă, confirmată prin certificat medical, aceștia vor primi 60% din bursă și nu vor putea fi exmatriculați dacă lipsesc motivat de la evaluări. Totodată, audienții vor putea solicita suspendarea cursurilor în caz de probleme de sănătate, urmând să beneficieze în această perioadă de asigurare medicală și de 80% din bursă.

Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua. 

Institutul Național al Justiției este instituția responsabilă de formarea inițială a candidaților la funcțiile de judecător și procuror, precum și de formarea continuă a profesioniștilor din sistemul justiției. Prima promoție de audienți a fost admisă în anul 2007, iar de la înființarea instituției au fost pregătite 17 promoții de absolvenți, care au oferit sistemului de justiție 266 de candidați la funcția de judecător și 351 de candidați la funcția de procuror.


 
Ultimele Știri
/ Acum 15 ore

Agenda evenimentelor, joi, 23 iulie

/ Acum 17 ore

METEO // Meteorologii prognozează pentru joi cer variabil și maxime de +27°C. Izolat sunt posibile ploi cu descărcări electrice

/ Acum 17 ore

Căutările copilului de nouă ani dispărut continuă la Ungheni. Autoritățile au activat o celulă de criză

/ Acum 20 ore

Patriarhul Daniel, la 75 de ani. Mitropolitul Antonie: „Ați fost unul dintre principalii ctitori ai renașterii Mitropoliei Basarabiei”

/ Acum 20 ore

Medicii trag un semnal de alarmă: AVC rămâne o cauză majoră de dizabilitate și deces în Republica Moldova

/ Acum 20 ore

Instanțele vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință. CSM salută extinderea digitalizării în justiție

/ Acum 20 ore

FOTO // Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

/ Acum 21 ore

FOTO // O investiție a Băncii Mondiale aduce apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești

/ Acum 21 ore

VIDEO // Doi tineri, reținuți pentru escrocherii. Victimele au fost prejudiciate cu peste 200 000 de lei

/ Acum 22 ore

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei. Ministra Natalia Plugaru: „Guvernul va iniția discuțiile cu sindicatele și patronatele”

/ Acum 22 ore

Mitropolia Basarabiei și Ambasada României discută noi direcții de cooperare în domeniul culturii, educației și patrimoniului

/ Acum 23 ore

Ministrul Mediului: „Nu există risc de a rămâne fără apă, însă scăderea Nistrului afectează infrastructura de captare”

/ Acum 1 zi

FOTO // Noul ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș, și-a început mandatul. Premierul Vasile Tofan i-a cerut accelerarea proiectelor medicale majore

/ Acum 1 zi

Alertă ANSP: Trei loturi de șervețele umede neconforme din cauza contaminării microbiologice au fost retrase de pe piață

 


 
/ Acum 1 oră

Ministerul Energiei propune soluții pe piața gazelor, pe fondul creșterii prețurilor: ajustarea trimestrială a tarifelor și reducerea costurilor de distribuție

/ Acum 1 oră

Primul Airbus A350-1000ULR efectuează un zbor istoric fără escală spre Australia

/ Acum 2 ore

VIDEO // Poliția a sancționat zece persoane care ar fi simulat dizabilități pentru a obține bani de la trecători

/ Acum 2 ore

Procurorul Cristin Ghemu, cercetat pentru o presupusă mită de 400 de mii de dolari, suspendat din funcție

/ Acum 2 ore

FOTO // Armata Națională detașează un nou contingent în Kosovo. Militarii vor executa misiuni de securitate și patrulare

/ Acum 2 ore

VIDEO // Încă un procuror a picat evaluarea externă. CSP l-a eliberat din funcție și i-a impus interdicție pentru cinci ani

/ Acum 2 ore

VIDEO // Un bărbat din capitală, cercetat pentru implicarea într-o schemă imobiliară. Victimele au fost prejudiciate cu peste 3 milioane de lei

/ Acum 3 ore

Republica Moldova și Bulgaria își consolidează cooperarea: întrevedere între reprezentanții Camerelor de Comerț și Industrie din cele două țări

/ Acum 3 ore

Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos și cooperarea în domeniul securității, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi și ambasadorul Fred Duijn

/ Acum 3 ore

Percheziții la „MoldATSA” într-un dosar privind administrarea defectuoasă a întreprinderii. Trei persoane au fost reținute

Vezi mai multe