ro

 

Economie
23 Iulie, 2026 / 14:12
/ Acum 45 minute

Premieră la Calea Ferată din Moldova: primul tren de marfă operat de un singur mecanic

Primul tren de marfă operat de un singur mecanic de locomotivă a fost pus în circulație de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM). Trenul transportă grâu destinat exportului pe ruta Chișinău – Basarabeasca – Etulia, iar reprezentanții întreprinderii afirmă că inițiativa marchează o etapă importantă în modernizarea transportului feroviar din Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit CFM, garnitura este alcătuită din 56 de vagoane, cu o masă totală de aproximativ 5.000 de tone. Remorcarea este asigurată de două locomotive, fiecare condusă de un singur mecanic, fără ajutor de mecanic.

Întreprinderea precizează că implementarea noului model a fost posibilă datorită nivelului de pregătire al mecanicilor de locomotivă, respectării cerințelor privind siguranța circulației, stării tehnice a materialului rulant și punerii în funcțiune a Centrului de Monitorizare, care permite supravegherea video în timp real a traseului parcurs de tren.

Reprezentanții CFM menționează că exploatarea locomotivelor de către un singur mecanic este o practică utilizată de mai mulți ani în Japonia și în state europene precum Germania, Franța, Elveția, Țările de Jos, Suedia și Norvegia. Potrivit întreprinderii, experiența internațională arată că acest model poate fi aplicat în condiții de siguranță atunci când sunt utilizate sisteme moderne de control și monitorizare și sunt respectate normele de exploatare.

CFM susține că introducerea acestui sistem va contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor umane, creșterea productivității transportului feroviar și consolidarea competitivității sectorului, cu menținerea standardelor de siguranță în circulația trenurilor.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Principalele reforme economice, propuse de Guvernul Tofan: „Ambiția este ca Republica Moldova să devină cea mai prietenoasă țară europeană pentru antreprenori”

/ Acum 2 zile

Energocom a lansat licitațiile pentru procurarea gazelor naturale destinate următorului an gazier

/ Acum 2 zile

ANRE a aprobat modificarea marjei comerciale pentru carburanți, prin includerea aportului destinat stocurilor de urgență

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: cotație stabilă pentru euro și în scădere pentru dolar

/ Acum 2 zile

Salariul minim de 10.000 de lei și reforma pieței muncii, printre obiectivele Guvernului Tofan

/ Acum 2 zile

Vasile Tofan: „Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE”

/ Acum 2 zile

Guvernul Tofan va menține compensațiile la energie pentru sezonul rece, dar mai țintit, doar pentru gospodăriile vulnerabile, corelate cu măsuri de eficiență energetică

/ Acum 2 zile

Acces simplificat pentru antreprenori la informațiile despre oportunități de finanțare și servicii de sprijin: ODA lansează o nouă platformă digitală

/ Acum 2 zile

Forumul de afaceri Moldova – India, desfășurat la Chișinău. Maia Sandu: „India știe cum să transforme ambiția în dezvoltare, iar Republica Moldova știe cum să transforme provocările în reforme”

/ Acum 3 zile

Evoluțiile din sectorul produselor petroliere, monitorizate constant de ANRE: stocuri de motorină pentru opt zile și de benzină – pentru 18 zile

/ Acum 3 zile

Subvenții de circa 10 milioane de lei pentru agricultori, autorizate spre plată în ultima săptămână

/ Acum 3 zile

VIDEO // Linia Electrică Vulcănești–Chișinău va fi energizată integral în această săptămână

/ Acum 3 zile

Peste 847 de milioane de lei au fost încasate de Serviciul Vamal la buget în ultima săptămână

/ Acum 3 zile

Sancțiuni de peste 10 milioane de lei, aplicate de Fisc în urma controalelor desfășurate în prima jumătate a anului