Republica Moldova, solidară cu SUA. Victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, comemorate la Chișinău
Victimele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 au fost comemorate astăzi la Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, în cadrul unei ceremonii dedicate celor aproape 3.000 de oameni care și-au pierdut viața, eroilor care au intervenit în acea zi și familiilor ale căror destine au fost schimbate pentru totdeauna. La ceremonie au participat președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Vasile Tofan, miniștri și deputați, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, transmite MOLDPRES.
La 25 de ani de la tragedie, președinta Maia Sandu a reafirmat solidaritatea Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii și a subliniat că valorile pentru care luptă societățile libere rămân la fel de importante.
„Moldova este alături de Statele Unite, așa cum am fost acum 25 de ani. Și reafirmăm o convingere simplă, care ne unește națiunile: teroarea și totalitarismul pot curma vieți, dar nu pot învinge voința liber exprimată a oamenilor”, a declarat Maia Sandu la ceremonia de comemorare.
Șefa statului a adus un omagiu celor aproape trei mii de oameni nevinovați care și-au pierdut viața, familiilor acestora, precum și echipelor de intervenție și tuturor celor care au înfruntat pericolul pentru a-i salva pe alții. Maia Sandu a subliniat că atacurile din 11 septembrie au vizat nu doar Statele Unite, ci și principiile pe care sunt construite societățile libere – demnitatea umană, libertatea și dreptul fiecărui om de a gândi, de a se exprima, de a crede și de a-și alege propriul destin.„De la redobândirea independenței, Republica Moldova construiește un stat bazat pe voința liber exprimată a cetățenilor, pornind de la principiul că țara noastră a ales să facă parte din comunitatea națiunilor care așază demnitatea umană la temelia societății. Statele Unite au fost un prieten și un partener important al Republicii Moldova pe acest drum. Și reafirmăm dreptul oamenilor de a decide cu privire la propriul destin și dreptul popoarelor de a-și decide propriul viitor”, a afirmat președinta.
Maia Sandu a atras atenția că, la 25 de ani de la atacuri, terorismul, extremismul și autoritarismul continuă să reprezinte amenințări pentru societățile libere.„Terorismul, extremismul și autoritarismul iau forme diferite. Dar toate au în comun convingerea că frica și forța pot învinge libertatea umană. 11 septembrie ne-a arătat altceva. Ne-a arătat un curaj extraordinar în fața terorii. Ne-a arătat puterea solidarității. Și ne-a amintit că societățile libere sunt cele mai puternice atunci când sunt unite”, a subliniat Maia Sandu.
Pacea și securitatea trebuie apărate în fiecare zi, iar atacul terorist de acum 25 de ani este o lecție dură, a subliniat președintele Parlamentului, Igor Grosu.„Ziua de 11 septembrie 2001 ne-a arătat cât de fragilă este pacea, lumea în care trăim și cât de repede poate fi lovită o societate. Astăzi, când Războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, care e la câțiva km de noi, această lecție este și mai actuală. De aceea, este important ca fiecare cetățean să înțeleagă că securitatea și pacea nu sunt lucruri date, ele trebuie apărate zi de zi”, a scris Igor Grosu pe contul său de Facebook.
La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și-a exprimat solidaritatea cu Statele Unite și poporul american.„Astăzi, când se împlinesc 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova își exprimă solidaritatea cu Statele Unite ale Americii și cu poporul american, care comemorează cele circa 3.000 de vieți nevinovate pierdute în urma atacurilor. Republica Moldova se alătură SUA și comunității internaționale în reafirmarea angajamentului comun de a preveni și combate terorismul și de a consolida cooperarea pentru o lume mai sigură, mai pașnică și mai stabilă”, se arată în mesajul MAE.
Prezența conducerii Republicii Moldova la ceremonia de comemorare a atacului terorist de la New York subliniază valorile comune dintre cele două țări, se arată în mesajul Ambasadei SUA la Chișinău.
„În urma evenimentelor din 11 septembrie, Republica Moldova s-a arătat solidară cu Statele Unite. Nu vom uita vreodată condoleanțele pe care le-am primit din partea înalților reprezentanți ai guvernului și din partea poporului Republicii Moldova. Relația noastră bilaterală de astăzi se bazează pe valori comune precum libertatea, securitatea și refuzul de a lăsa frica să ne dicteze viețil”, a declarat Chargé d'Affaires Nick Pietrowicz.
Ceremonia a inclus un moment de reculegere solemnă, marcat de bătăi tradiționale de clopot și de depunerea unei coroane de flori de către Corpul Pușcașilor Marini ai SUA. Au fost prezentate două opere de artă comandate de Muzeul Militar — o reprezentare a atacului asupra Pentagonului și un portret al lui Arkady Zaltsman, arhitect născut la Chișinău, care și-a pierdut viața în 11 septembrie. Create și donate cu generozitate de colonelul în rezervă Eduard Stahi și Arina Gumaniuc Stahi, aceste opere vor rămâne o mărturie emoționantă a memoriei și onoarei.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au provocat moartea a 2.977 de persoane. 19 membri ai rețelei teroriste Al-Qaida au deturnat patru avioane comerciale. Două dintre aeronave au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, una a lovit Pentagonul, iar a patra s-a prăbușit în Pennsylvania după ce pasagerii au încercat să preia controlul avionului.
Procuratura a inițiat un dosar penal după atacul cibernetic care ar fi compromis datele personale a 750.000 de moldoveni
O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani și opt luni de închisoare pentru participarea la o schemă de escrocherie
Deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică vor fi transferate într-un depozit modern
FOTO // Peste 110 arbori au fost tăiați fără autorizație într-o grădină publică din Edineț. Prejudiciul depășește 2,4 milioane de lei
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici: „Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu”
În farmaciile din Republica Moldova vor apărea 30 de medicamente noi
Agenda evenimentelor, vineri, 30 octombrie
Victoria Belous, detalii despre noua lege a salarizării: ce angajați vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale
Compensațiile pentru perioada rece ar putea fi acoperite din economiile realizate prin optimizarea cheltuielilor publice
Arhimandritul Nicodim Petre, ales Episcop de Bălți în cadrul Mitropoliei Basarabiei
METEO // Cer noros și ploi slabe, vineri, 30 octombrie
Exerciții tactice cu blindate se vor desfășura vineri în sectorul Buiucani al capitalei
Un mausoleu în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial se înalță la Râșcani
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
Ucraina va construi la Kiev 21 de poduri
Republica Moldova marchează un an de tranzit comun cu Uniunea Europeană. Peste 12 000 de operațiuni, înregistrate de Serviciul Vamal
„Voice of Regions”: Tinerii din cinci localități au propus peste 25 de inițiative pentru dezvoltarea comunităților
Guvernatoarea statului New Jersey vrea să împiedice descărcarea unor nave cu motorină rusească în porturile americane
Reforma feroviară și accesul operatorilor privați, discutate cu mediul de afaceri
ANTA a prelungit până la 9 noiembrie termenul de depunere a cererilor pentru autorizațiile CEMT 2027
Măsuri sporite de siguranță la frontieră. Autoritățile moldo-ucrainene poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova
Peste 60 de servicii publice digitale au fost restabilite și sunt disponibile pe portalul EVO. 21 rămân temporar indisponibile
Mai multe picturi realizate de copii cu sindromul Down au fost donate Institutului Mamei și Copilului
FOTO // Peste 60 de antreprenori din Moldova au analizat oportunitățile de export pe piața italiană
ARMENPRESS: Armenia și UE au discutat despre progresele în procesul de liberalizare a vizelor
Circa 60 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să fie prudenți
StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală
Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor
Republica Moldova s-a clasat pe locul doi în topul regional al agențiilor de promovare a investițiilor





