ro

 

Sport
07 Noiembrie, 2026 / 00:55
/ 16 Septembrie, 2026

FOTO // Complexul Turistic Sportiv din Costești atrage anual peste 700 de turiști și participanți la competiții

Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru au efectuat astăzi vizita finală de monitorizare post-implementare la Complexul Turistic Sportiv din satul Costești, raionul Ialoveni. Vizita a marcat încheierea perioadei obligatorii de trei ani de asigurare a durabilității investiției realizate cu sprijinul Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), în valoare de 22,5 milioane de lei, transmite MOLDPRES.

La trei ani de la finalizarea proiectului, infrastructura sportivă continuă să fie utilizată de comunitatea locală și de beneficiari din localitățile partenere. Potrivit datelor prezentate în cadrul monitorizării, aproximativ 37 618 de locuitori din regiune beneficiază de infrastructura creată, iar peste 10 000 de tineri cu vârste cuprinse între 10 și 30 de ani au acces la spații destinate activităților sportive, recreerii și dezvoltării personale.

Complexul găzduiește în mod regulat antrenamente și competiții sportive, oferind condiții pentru pregătirea echipelor locale și regionale la discipline precum fotbal, volei, haltere și tenis. Totodată, acesta atrage anual peste 700 de turiști și participanți la competiții sportive, contribuind la promovarea satului Costești și a Regiunii de Dezvoltare Centru.

În prezent, Complexul Turistic Sportiv este administrat de Școala Sportivă pentru Copii și Tineret Costești. Pentru anul 2026, instituția dispune de un buget de operare de 6,6 milioane de lei, constituit din transferuri cu destinație specială și venituri proprii, și are o echipă de 35 de unități de personal.

„Infrastructura complexului a fost extinsă și îmbunătățită și după finalizarea proiectului. În anul 2025 a fost pus în funcțiune un sistem de iluminat nocturn, în valoare de peste 1,6 milioane de lei, iar complexul a fost dotat cu un bloc sanitar suplimentar. În vara anului 2026, au fost amenajate un teren modern pentru tenis de câmp și un teren în aer liber cu dimensiunea de 18 × 30 de metri, destinat jocurilor de baschet și volei. Noile investiții au diversificat oferta de activități sportive și au extins posibilitățile de utilizare a complexului pentru copii, tineri și întreaga comunitate”, explică ADR Centru.

Pe parcursul perioadei de monitorizare post-implementare, Complexul Turistic Sportiv Costești a continuat să găzduiască antrenamente și competiții, fiind utilizat de sute de copii și tineri pentru practicarea sportului și activități recreative.

Pentru perioada următoare sunt planificate noi evenimente cultural-sportive la nivel local și regional, cu accent pe promovarea unui mod de viață activ, implicarea tinerilor în activități sportive și valorificarea spațiilor în aer liber, indică sursa citată.

În cadrul vizitei au fost identificate și unele aspecte care necesită intervenții în continuare, inclusiv aplicarea marcajului definitiv pe pista de alergare și efectuarea unor lucrări de reparație la blocul administrativ. Autoritățile locale urmează să asigure măsurile necesare pentru menținerea infrastructurii în stare corespunzătoare și funcționarea durabilă a complexului.

ADR Centru va continua cooperarea cu autoritățile publice locale și partenerii relevanți pentru valorificarea infrastructurii create și integrarea Complexului Turistic Sportiv Costești în circuitele sportive și turistice regionale.

Ialoveni

 
Ultimele Știri
/ 13 Octombrie, 2026

World Winners Cup 2026 va reuni 44 de cluburi de fotbal pe plajă la Alanya

/ 12 Octombrie, 2026

Boxerul Alexandru-Achile Buhaniuc a cucerit medalia de argint la Campionatul European de Box U17

/ 10 Octombrie, 2026

Sportivul Maxim Caraion a cucerit din nou medalia de aur la World Skate Games 2026

/ 08 Octombrie, 2026

Irina Florea a cucerit bronzul pentru Republica Moldova la Mondialul de sambo

/ 07 Octombrie, 2026

GALERIE FOTO // Eșecul „tricolorilor” cu Slovacia, surprins cadrul cu cadru de MOLDPRES. Intensitate, dueluri crâncene și momentele cheie de pe stadionul „Zimbru”

/ 07 Octombrie, 2026

REZUMAT VIDEO // Moldova pierde cu 0-4 în fața Slovaciei și coboară pe locul 3 în grupă. Lilian Popescu: „Aruncați cu pietre în mine, nu în jucători!”

/ 05 Octombrie, 2026

Denis Vieru aduce bronzul pentru Moldova de la Mondialele de judo de la Baku

/ 05 Octombrie, 2026

LIGA NAȚIUNILOR // Selecționerul Lilian Popescu și Nicky Cleșcenco, optimiști înainte de „meciul crucial” cu Slovacia. O victorie urcă „tricolorii” pe primul loc în grupă

/ 02 Octombrie, 2026

Sportivul Ion Basoc, felicitat pentru titlul mondial cucerit în premieră pentru Republica Moldova la para judo

/ 01 Octombrie, 2026

ARMENPRESS // Guvernul Armeniei aprobă construcția unor stadioane de categoria 4 UEFA

/ 30 Septembrie, 2026

Moldova, remiză cu Insulele Feroe în Liga Națiunilor. Lilian Popescu rămâne optimist înaintea deplasării în Kazahstan: „Sunt convins că suntem pe direcția corectă”

/ 29 Septembrie, 2026

VIDEO // Voucherul cultural pentru tineri va ajunge la 2.000 de lei și va putea fi folosit pentru sport

/ 28 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Legenda fotbalului românesc, Adrian Mutu, întâlnire emoționantă cu micii fotbaliști de la Chișinău

/ 28 Septembrie, 2026

Aur și bronz pentru sportivii din Republica Moldova la Campionatul Mondial U-20 de lupte pe plajă