A fost aprobat planul de activitate în 2021 a Regiunii de Dezvoltare Sud
Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud, întrunit recent în şedinţă, a aprobat planul de activitate pentru 2021 a regiunii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Anastasiei Rusu, șef al Secției planificare și cooperare în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, în anul curent, în sudul ţării va continua implementarea a trei proiecte finanțate din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR), lansate anterior.
„Totodată, Agenția va continua implementarea a patru proiecte finanțate de Uniunea Europeană, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Moldova). De asemenea, va continua realizarea proiectului "Renașterea meșteșugurilor autentice populare - moștenire culturală comună ca punct focal pentru dezvoltarea economică și turistică durabilă", implementat de ADR Sud în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, cu finanțare din UE, și a proiectului „Alimentare cu apă și canalizare în raionul Cahul", finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul Băncii KfW și de UE”, a explicat sursa citată.
Printre activitățile planificate de ADR Sud în anul curent se numără elaborarea și aprobarea Programului Operațional Regional 2021-2023, elaborarea a trei cereri de finanțare depuse în cadrul concursului de proiecte (apelul pe listă), cu finanțare din FNDR, pentru perioada 2021-2023 ș.a. Membrii CRD Sud au aprobat şi componența grupului de lucru privind elaborarea Programului Operațional Regional pentru perioada 2021-2023.
La rândul său, Igor Malai, şef de direcţie la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, a atenţionat asupra importanței implementării, în Regiunea Sud, a Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova 2021-2027, aprobat prin Hotărâre de Guvern. Acesta va fi susținut financiar din contul și în limita alocațiilor aprobate în bugetul de stat, din surse ale localităților beneficiare și resurse financiare ale programelor de asistență externă, care are menirea să susțină accelerarea dezvoltării socio-economice a şase municipii - centre regionale în ţara noastră, în vederea transformării acestora în poli de creștere, capabili să susțină difuzarea dezvoltării în zonele rurale proxime (municipiile Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca și Edineț).
Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud este structura regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud în vederea elaborării, coordonării şi monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul zonei, formată din raioanele Basarabeasca, Cantemir, Cahul, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă şi Taraclia.
foto: Wikipedia
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
VIDEO // Escrocherii de peste un milion de lei. Cinci suspecți, reținuți de poliție
Republica Moldova va avea o platformă digitală pentru date despre trafic, drumuri și parcări
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare
Accident feroviar în Spania. MAE verifică dacă printre victime sunt cetățeni moldoveni
ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut
Asociația Băncilor din Moldova atenționează că datele sustrase nu permit accesul direct la banii din conturi
Judecătoarea Alina Gorceac a promovat evaluarea externă
Sustragerea cardurilor și utilizarea instrumentelor de plată falsificate vor fi vizate de noi prevederi penale
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”
CNAS anunță posibile întreruperi ale serviciilor electronice. Instituția îndeamnă cetățenii să-și protejeze datele personale
Elevii din Republica Moldova pot obține burse pentru studii liceale în SUA și Marea Britanie. Înscrierile se încheie pe 1 decembrie
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunță simplificarea regulilor pentru micii antreprenori și măsuri de securitate cibernetică
Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia
Eurovision 2027 va avea 36 de țări participante. Canada debutează, iar Macedonia de Nord revine
Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative