Autorităţile din Donduşeni au dezbătut problema dezvoltării rurale la o masă rotundă
Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Consiliul raional Donduşeni a găzduit ieri prima masă rotundă, organizată în cadrul proiectului „ReGândește Moldova Rurală”, transmite MOLDPRES.
Potrivit Svetlanei Rotaru, vicepreşedinte al raionului, la eveniment au participat funcţionari publici, specialiști din diferite domenii de activitate, primari, care au făcut un schimb de opinii privind dezvoltarea localităţilor rurale din ţară, în special din raion. Participanţii au constatat că este nevoie de o schimbare a percepției și conceptului despre dezvoltarea rurală în Republica Moldova, astfel încât “să aibă de câştigat cetățenii de la sate”.
Discuțiile și dialogul, ghidate de Natalia Zaiaț, administratoarea AO „Bunăvoință-Sudarca”, au fost bazate pe date și evidențe privind realitățile și necesitățile dezvoltării rurale în țara noastră, și nemijlocit, în localitățile din raionul Dondușeni.
Activitatea face parte din proiectul „ReGândește Moldova Rurală”, implementat de Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) și partenerul local AO „Bunăvoință-Sudarca”, cu sprijinul Ambasadei SUA în la Chișinău.
Proiectul se implementează în perioada iunie 2021 – iulie 2022 şi are scopul să schimbe/actualizeze percepția și conceptul despre dezvoltarea rurală în Moldova în vederea încorporării și instituționalizării cooperării dintre administraţia publică locală și grupurile civice locale. Proiectul va invita reprezentanți ai societății civile, Guvernului și alți actori, să adopte o înțelegere mai largă a dezvoltării rurale, în special în ceea ce privește cooperarea cu societatea civilă și cetățenii locali, creând în același timp oportunități pentru comunitățile locale și regionale (ONG-uri, grupuri profesionale, oficiali guvernamentali, primării, birouri de dezvoltare regională și experți) pentru a interacționa și a dezbate această temă.
Foto: Consiliul raional Donduşeni
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Reguli noi pentru cumpărăturile online din străinătate. Ce se schimbă de la 1 noiembrie
Bulgaria organizează al doilea tur al alegerilor prezidențiale
FBI acuză oficial Coreea de Nord de furtul criptomonedelor de la Binance în valoare de 6,3 miliarde de dolari
Peste 440 de alegători au votat până la ora 09:00 în localitățile unde au loc alegeri
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
Alegătorii din șapte localități sunt așteptați astăzi la urne pentru alegeri locale și un referendum
Guvernul respinge informațiile despre compromiterea semnăturii electronice. Rezultatele preliminare ale investigației nu confirmă falsificarea
O altă dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de nord a țării
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Traficul aerian, restricționat temporar în nordul țării
Agricultorii cu datorii la contribuțiile sociale vor plăti penalități din 1 noiembrie. CNAS explică termenele de achitare
CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale
Un șofer de 65 de ani a murit într-un accident rutier produs la Pîrlița, Ungheni
BTA: Bugetul Bulgariei pentru 2027 va include măsuri de susținere a creșterii economice
Cetățenii pot solicita clarificări privind datele personale după atacul cibernetic asupra serviciilor guvernamentale
Alegătorii vor putea vota duminică doar cu acte de identitate în format fizic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”