Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: La Ciuciulea, Glodeni, legendele se scriu cu dalta
De-a lungul secolelor lemnul a fost prelucrat şi a fost transformat în adevărate opere de artă. Acest material nobil, care uneori este mai dur decât metalul şi mai longeviv decât piatra, a fost şi este modelat de artişti şi transformat în obiecte cu utilizări casnice sau decoraţiuni.
De trei ani, sculptura în lemn este la ea acasă în satul Ciuciulea, raionul Glodeni, care a devenit gazdă pentru Atelierul internaţional de sculptură în lemn, cu genericul „Ciuciulea, vatră de legende şi mister”.
Stanislav Duduciuc: Totul a pornit de la Tabăra internațională de sculptură în piatră de la Mănăstirea Sfântul Nicolae din localitatea Condrița. Inițiativa îmi aparține, iar propunerea a fost apreciată și susținută de fețele bisericești din localitate, precum şi de Mitropolia Moldovei. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova a apreciat evenimentul și mi-a propus să organizez o asemenea tabără de sculptură în localitatea Ciuciulea, raionul Glodeni. Am acceptat cu plăcere, insistând să se muncească doar în lemn de stejar.
Atelierul a fost o primă etapă a proiectului DAR 1+3, cu susținerea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Migrație și dezvoltare locală”, în cadrul căruia a fost amenajat un Parc al Băștinașilor din Ciuciulea. Atelierul a fost organizat de Primăria Ciuciulea și Asociația Băștinașilor și susținut de câțiva agenți economici locali și din capitală.
Stanislav Duduciuc: Atunci, la prima ediţie, în 2021, localitatea Ciuciulea a primit în dar o alee de sculpturi, un loc de odihnă și meditație nu numai pentru localnici, ci și pentru turiștii ce vor veni pe aceste meleaguri.
Şi în acest an, în luna iulie, sculptori cunoscuți din țară și de peste hotare au realizat lucrări ce vor dăinui peste ani la Ciuciulea.
Stanislav Duduciuc: La Ciuciulea din Glodeni, legendele se scriu cu dalta. Şi în această vară Atelierul internaţional de sculptură în lemn "Ciuciulea, vatră de legende și mister" și-a deschis ușile. La tabără au participat sculptorii Dumitru Verdianu, Iurie Platon, Mihai Damian, Ion Zderciuc, Alexei Vidrașco și subsemnatul. În prezent, în parc sunt montate 18 lucrări. Sculptorii invitați sunt profesioniști de talie internațională. La cele trei ediții au participat sculptori din România, Austria, Germania, Irlanda ş.a.
La toate trei ediţii, genericul evenimentului nu s-a schimbat, rămânând acelaşi - "Ciuciulea, vatră de legende și mister".
Stanislav Duduciuc: Tema nu este întâmplătoare. Satul acesta e plin de legende, unele sunt descrise chiar de Mihail Sadoveanu în lucrarea „La hanu Ancuței”. Ediţia din acest an nu s-a remarcat prin anumite deosebiri sau inovații. S-a mers strict pe tema amintită. Sculpturile, conform regulamentului taberei, la final sunt montate în Parcul de odihnă al satului ca decor, atracție turistică, promovare a artei sculpturale și în localitățile sătești.
Acest atelier are ca obiective principale conservarea și promovarea locală, regională și națională a simbolurilor păstrate de-a lungul timpului în arta autohtonă a lemnului, precum și creșterea vizibilității culturale și turistice a zonei.
Stanislav Duduciuc: Tot ce se produce la această tabără nu se comercializează. Sculptorii primesc un onorar anumit şi cedează dreptul de autor și posesor al lucrărilor localității-gazdă. Evenimentul se bucură de un deosebit interes la tineret, localnici, turiști. Pentru moment, satul Ciuciulea, Glodeni este localitatea cu cele mai multe sculpturi din țară.
Pasiune, inspirație, precum și multă dragoste pun sculptorii în lemn în ceea ce fac la Ciuciulea. Continuitatea și păstrarea tradițiilor sunt preocupări care dovedesc dragostea pe care o au oamenii pentru trecut.
Stanislav Duduciuc: Sculptura în lemn presupune răbdare, instrumente, investiţii și timp. Ne bucură faptul că PNUD, Primăria Ciuciulea, Asociația de Băștinași "Ciuciulea, Vatră de Dor" vor continua să organizeze anual astfel de tabere.
Corespondent Lilia Grubîi. Foto Andrei Mardari
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice
FOTO // Campania „Flavors of Romania and the Republic of Moldova”, lansată în metroul din Bucureşti
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Poarta Neamului, acolo unde tradițiile prind viață
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crama Mircești – „Mica Toscana” din Ungheni, punte între tradiție, vin și turism ca în Europa
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Casa din Luncă - o oază de liniște și tradiție în inima Orheiului Vechi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „La Tanti Masha”, tradiție, rețete de familie, experiențe turistice şi comunitate, pe Ruta Gastronomică România–Moldova
Circa 150 de elevi din clasele a IV-a susțin evaluarea națională la limba și literatura română în format digital
VIDEO // Trei tineri din Strășeni, reținuți cu peste un kilogram de mefedronă
Amenzi și plăcuțe ridicate pentru șoferii cu vehicule neconforme
Un bărbat din Fălești riscă până la 19 ani de închisoare pentru omor și violență în familie
FOTO // Condiții moderne de antrenament pentru elevii Liceului Republican cu Profil Sportiv după renovarea sălii polivalente
Cinci echipaje de pompieri au intervenit noaptea trecută la un incendiu care a mistuit un restaurant din capitală
Echipamente cu termoviziune, drone și ceasuri de lux nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Republica Moldova mizează pe sprijinul Germaniei pentru accelerarea integrării europene
Peste 3,4 miliarde de lei au fost alocați de CNAM în 2025 pentru asistența medicală primară
ANTA explică transportatorilor moldoveni cum se aplică taxele și amenzile pentru drumurile cu plată din Turcia
Donald Trump spune că a anulat un atac programat marți asupra Iranului
VIDEO // Prima bombă aeriană ghidată a Ucrainei a trecut testele și este gata de utilizare în luptă
ANSP: Riscul de răspândire a virusului Bundibugyo rămâne scăzut pentru Republica Moldova
Euro se ieftinește ușor, iar dolarul își menține valoarea
Președinta Maia Sandu începe vizita la Strasbourg
Grav accident rutier în sudul țării: doi cetățeni români au decedat după ce un camion s-a răsturnat