ro

 

Aderare la UE
12 Iunie, 2026 / 18:06
/ 30 Octombrie, 2025

Reforma teritorială și autonomia locală, în atenția Consiliului Europei. Recomandările pentru R. Moldova

Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, reunit la Strasbourg, a încurajat autoritățile Republicii Moldova să continue implementarea agendei de reforme menite să întărească democrația locală, în cadrul unui raport de monitorizare privind aplicarea Cartei Europene a Autonomiei Locale, transmite MOLDPRES.

Raportorii Congresului, Gudrun Mosler-Törnström (Austria) și Urs Janett (Elveția), au apreciat progresele înregistrate de ţara noastră în implementarea Recomandării Congresului 436 din 2019, inclusiv colaborarea îmbunătățită între autoritățile centrale și cele locale; măsuri pentru consolidarea descentralizării fiscale; condiții mai bune de muncă pentru aleșii locali; supraveghere administrativă mai echilibrată și proporțională.

De asemenea, raportorii au salutat angajamentul Guvernului de a continua reformele teritoriale pentru depășirea fragmentării administrației locale, prin Strategia de Reformă a Administrației Publice 2023-2030, și facilitarea accesului autorităților locale la finanțare pentru investiții în infrastructură prin Fondul Local de Investiții.

Totuși, raportorii au identificat și mai multe probleme structurale și funcționale, fiind vorba de competențe locale suprapuse sau neclare; autonomie financiară limitată; delimitarea neadecvată a terenurilor municipale; povară administrativă excesivă din cauza multiplelor organe de control; lipsa personalului administrativ și juridic calificat.

Congresul a recomandat autorităților moldovenești să avanseze procesul de descentralizare și să continue reforma teritorială; să revizuiască și clarifice sistemul competențelor locale; să întărească cadrul normativ privind consultarea autorităților locale; să aloce resurse financiare adecvate și să crească capacitatea fiscală a localităților; să acorde mai multă libertate autorităților locale în adaptarea activităților la condițiile locale; să simplifice și să standardizeze cerințele de raportare pentru reducerea birocrației; să semneze și să ratifice Protocolul Adițional la Carta Europeană a Autonomiei Locale privind dreptul de a participa la administrarea locală.

Republica Moldova a ratificat Carta Europeană a Autonomiei Locale în 1997, iar Congresul asigură respectarea principiilor acesteia prin activitățile de monitorizare, garantând astfel drepturile fundamentale ale autonomiei locale.

După alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, preşedintele Parlamentului a declarat că reforma teritorial-administrativă trebuie să pornească de la faptul ca serviciile să fie cât mai aproape de oameni şi a afirmat că autoritățile urmează să prezinte, până la începutul anului 2027, cea mai bună soluție pentru desfășurarea reformei.

Igor Grosu a precizat că despre reforma administrativă s-a discutat la toate întâlnirile la care a participat în campania electorală. Potrivit lui, reforma este invitabilă, deși poate părea nepopulară.


 
Ultimele Știri
/ 02 Mai, 2026

Peste 20 de state membre UE vor aduce pe 9 mai tradițiile și cultura europeană în inima Chișinăului

/ 02 Mai, 2026

Republica Moldova și Italia lansează un proiect de cooperare pentru alinierea sectorului agricol național la cerințele Uniunii Europene

/ 01 Mai, 2026

VIDEO, FOTO // Tineri juriști din Moldova se pregătesc pentru aplicarea standardelor europene de mediu în contextul aderării la UE

/ 30 Aprilie, 2026

Italia susține integrarea europeană a Republicii Moldova prin cooperare regională

/ 30 Aprilie, 2026

R. Moldova își prezintă prioritățile la Roma. Cristina Gherasimov: „Moldova este o țară mică, dar cu ambiții mari”

/ 29 Aprilie, 2026

Cristina Gherasimov, la Roma: Italia sprijină parcursul european al Republicii Moldova

/ 28 Aprilie, 2026

Chișinăul speră la deblocarea extinderii UE după schimbarea puterii în Ungaria

/ 28 Aprilie, 2026

Audieri în Parlament: autoritățile pregătesc reforme în gestionarea informațiilor clasificate

/ 28 Aprilie, 2026

Campania „Europa la tine acasă”: membrii Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, în vizită la Soroca

/ 28 Aprilie, 2026

Vicepremierul Cristina Gherasimov, în vizită la Roma pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova

/ 28 Aprilie, 2026

Republica Moldova dispune de o Foaie de parcurs pentru protecția speciilor și habitatelor conform normelor UE

/ 24 Aprilie, 2026

Impactul legislației Uniunii Europene asupra primăriilor din Moldova va fi evaluat printr-un studiu strategic susţinut de Suedia

/ 24 Aprilie, 2026

Cinci mii de elevi din Moldova concurează la EuroQuiz 2026, miza fiind o vizită de studiu la Bruxelles

/ 24 Aprilie, 2026

VIDEO // Nicușor Dan vorbește de un consens la nivel european pentru susținerea Republicii Moldova și Ucrainei, în pofida nuanțelor privind ritmul aderării la UE