ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Elevii care au obținut medalii în cadrul olimpiadelor internaţionale au fost premiați

14:26 | 18.12.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. Elevii care au obţinut anul acesta medalii şi menţiuni de onoare la olimpiadele internaţionale şi regionale, precum și profesorii care au pregătit lotul olimpic, au fost premiați astăzi la „Gala olimpicilor 2015”, informează MOLDPRES.

La ediția din acest an al Galei olimpicilor au fost premiați 29 de elevi şi 11 profesori, care pe parcursul anului curent au cîștigat 31 de medalii, dintre care două de aur, patru de argint şi 25 de bronz, precum și opt menţiuni. Participanţilor li s-au înmînat diplome de excelenţă şi premii băneşti.

Viceministrul în exercițiu al Educației, Cristina Boaghi, a felicitat tinerii premiați și a menționat că ”an de an, medaliile cucerite la olimpiadele internaționale de către elevii lotului olimpic național duc faima și renumele țării noastre în întreaga lume”.

Elevii au reprezentat R. Moldova la olimpiadele internaționale și regionale în 13 țări precum România, Grecia, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Olanda, Thailanda ș.a.

Gala olimpicilor este organizată al treilea an consecutiv cu susținerea Guvernului și Ministerului Educației.

(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)

img15008900

img15008900

img15008900

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!