ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambasada Turciei la Chişinău a organizat un concert pentru prietenie la Filarmonica Naţională

11:11 | 09.11.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Ambasada Republicii Turcia la Chișinău în colaborare cu Institutul „Yunus Emre” din Turcia  a organizat ieri seară, la Filarmonica Naţională ”S. Lunchevici”,  un spectacol cu genericul „Concert pentru prietenie”. Evenimentul a fost dedicat celei de-a 25-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice între R. Moldova și R. Turcia și celei de-a 94-a aniversări a fondării Republicii Turcia, marcată pe 29 octombrie, informează MOLDPRES.

În alocuţiunea sa, Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kılıç a menţionat că relațiile dintre cele două țări se dezvoltă  destul de armonios. Potrivit oficialului,  2017 a  fost un an de aur pentru  relaţiile dintre ţările noastre, când au avut mai multe întâlniri la nivel înalt.  R. Moldova este o ţară prietenă a Turciei şi tocmai de aceea,  a subliniat, Hulusi Kılıç, pentru spectacol a fost ales acest generic – „Concert pentru prietenie”.

Solicitată de MOLDPRES, directorul adjunct al Filarmonicii, Anastasia Rusu a afirmat că  Ambasada Turciei organizează  în fiecare an  spectacole de Ziua Naţională a Turciei, concertul din anul trecut fiind dedicat păcii. Potrivit sursei citate, în  prima parte a concertului de aseară a susţinut un recital cu totul original muzicianul Görkem Şen, care a interpretat muzică la “Yaybahar”. El a inventat acest instrument  acustic pe parcursul a şase ani,  iar în timpul procesului s-a inspirat din construcţia mai multor instrumente muzicale, inclusiv cele folclorice turceşti. „Gorkem îşi descrie creaţia sa ca fiind „un instrument acustic setat în regimul realităţii imediate”, a mai spus Anastasia Rusu.

În partea a doua a concertului,  Quintetul Golden Horn Brass (Turcia) a interpretat creaţii ale compozitorilor din Turcia,  precum şi muzică din tezaurul universal.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost stabilite la 3 februarie 1992.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17008808

img17008808

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!