ro

 

Cultură
31 Octombrie, 2026 / 08:46
/ 06 Martie, 2018

A fost lansat programul de lectură „Chişinăul citeşte”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. Cea de-a XV-a ediţie a programului de lectură „Chişinăul citeşte”, organizată de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, a fost lansată astăzi în incinta Filialei  „Onisifor Ghibu” din capitală, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat Gabriela Firea, primar general al municipiului București, Silvia Radu, primar general interimar al mun. Chișinău, dr. Mariana Harjevschi, director general al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” autorii cărților din edițiile anterioare ale Programului, critici literari, scriitori, editori şi bibliotecari.

În cuvântul său de salut, primarul interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu a menţionat că această bibliotecă a devenit un simbol  al relaţiilor dintre primăria Chişinău şi cea din Bucureşti. Potrivit edilului capitalei, în baza protocolului de cooperare dintre cele două oraşe, semnat în luna februarie,  primarul  Bucureştiului, Gabriela Firea  şi-a asumat responsabilitatea de a ajuta Chişinăul în domeniul educaţiei  şi culturii.  Astfel, între Biblioteca Mitropolitană Bucureşti şi Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, se vor realiza schimburi de unităţi biblioteconomice, iar instituţia bucureşteană va oferi o importantă donaţie de carte către bibliotecile din Chişinău.

La rândul său, primarul Bucureştiului Gabriela Firea a afirmat că a venit cu o importantă donaţie de carte şi că Biblioteca Mitropolitană din capitala României  va acorda suport Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” pentru digitalizarea acesteia.

Solicitată de MOLDPRES, directorul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, Mariana Harjevschi a precizat că programul  „Chişinăul citeşte” își propune constituirea unei comunități de cititori‚ prin promovarea valorilor literare și artistice autohtone și educarea culturii lecturii pentru chișinăuieni.  Potrivit Marianei Harjevschi, în acest an chișinăuienii vor avea posibilitatea să citească, să se întâlnească, să discute cu autorii următoarelor cărți: „Cenușă rece”, autor Mihaela Perciun (pentru adulţi), „Universuri paralele” de Marcel Gherman (pentru adolescenţi) şi  „În ospeție la ursulețul Marmi”, autori Mircea Grecu şi Jana Grecu (pentru copii).

În context, scriitorul Vladimir Beşleagă a subliniat că Mihaela Perciun propune cititorilor „o carte de mare forţă, cognitivă şi instructivă”, iar  prozatorul şi publicistul Vitalie Ciobanu a afirmat că  Marcel Gherman este un talent polivalent şi, deşi este pasionat de eseu, are o  disponibilitate egală pentru diverse genuri literare.  Potrivit criticului literar Maria Pilchin,  Mircea şi Jana Grecu vin cu o componentă psihodidactică – la finele fiecărei poveşti au inclus câte o probă de evaluare.

Programul „Chişinăul citeşte” se desfăşoară în cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”  începând cu anul 2004.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)


 
Ultimele Știri
/ 21 Octombrie, 2026

FOTO // „Zilele Liedului Basarabean”, la prima ediție: muzica vocală a compozitorilor moldoveni, promovată în trei localități

/ 21 Octombrie, 2026

Experți greci instruiesc specialiștii din Moldova în valorificarea patrimoniului arheologic și utilizarea inteligenței artificiale

/ 20 Octombrie, 2026

Închisoare și amenzi de până la 125.000 de lei pentru comercializarea tezelor. MEC propune modificarea legislației

/ 20 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale

/ 20 Octombrie, 2026

FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena

/ 19 Octombrie, 2026

Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic

/ 19 Octombrie, 2026

Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice

/ 16 Octombrie, 2026

Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii

/ 16 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano