ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Toate unităţile comerciale din parcul „Valea Trandafirilor” vor fi evacuate

16:31 | 10.04.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Activitatea tuturor agenţilor economici de pe teritoriul zonei de odihnă şi agrement din parcul „Valea Trandafirilor” va fi suspendată, potrivit unei dispoziții semnate astăzi de către primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, relatează MOLDPRES.

Conform documentului, vor fi demontate și evacuate toate gheretele, unităţile de comerţ ambulant (tonete, remorci şi frigidere) şi prestări servicii amplasate pe teritoriul zonei de odihnă şi agrement.

Agenţii economici vor evacua din cont propriu unităţile de comerţ, până pe data de 13 aprilie. În cazul în care vor refuza să se conformeze indicaţiilor Primăriei Chişinău, toate unităţile de comerţ vor fi evacuate în mod forţat, până pe data de 25 aprilie. De asemenea, vor fi demontate toate foişoarele din lemn amplasate în mod neautorizat de către un agent economic în parcul „Valea Trandafirilor”.

La fel, s-a interzis eliberarea schemelor de amplasare şi notificarea activităţii comerciale şi prestări servicii de orice gen până la elaborarea concepţiei privind amplasarea unităţilor de comerţ ambulant pentru zonele de odihnă şi agrement din sectorul Botanica.

Concomitent, subdiviziunile Primăriei Chişinău vor începe lucrările de amenajare a parcului. Vor fi restabilite suprafeţele de gazon şi vor fi plantaţi arbori şi arbuşti. În parc urmează a fi restabilit iluminatul public şi reparate căile de acces, iar dispozitivele din parcul de distracţie pentru copii din str. Trandafirilor vor fi reparate şi testate tehnic.

Primarul general interimar al capitalei, Silvia Radu, a solicitat la mijlocul lunii martie evacuarea a sute de gherete din municipiul Chişinău, care nu activează, au fost abandonate de agenţii economici sau nu dispun de actele necesare pentru a funcţiona. Decizia vizează inclusiv mai multe unități comerciale din parcurile capitalei. Conform Primăriei capitalei, în prezent, în Chişinău sunt peste 3000 de gherete, inclusiv cele din pieţe.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18002878

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!