ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova şi Republica Polonă examinează posibilitatea cooperării în domeniul instruirii funcţionarilor diplomatici

09:25 | 25.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Cooperarea MAEIE cu Institutul pentru Afaceri Internaţionale al Poloniei, printre competenţele căruia se regăsesc instruirea funcţionarilor publici, dar şi desfăşurarea conferinţelor internaţionale şi dezbaterilor publice în domeniul relaţiilor internaţionale, a fost discutată astăzi de către ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu directorul Institutului din Polonia, Sławomir Dębski, comunică MOLDPRES. 

Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, Institutul pentru Afaceri Internaţionale al Poloniei este un think-tank în domeniul afacerilor internaţionale, finanţat din bugetul de stat al Poloniei, care efectuează cercetări, elaborează studii şi rapoarte pe subiecte de politică externă a Poloniei dar şi a altor state. În sfera de competenţă a Institutului polonez se regăseşte elaborarea analizelor, opiniilor și prognosticurilor la solicitarea autorităților publice sau din proprie inițiativă.

În cadrul unui schimb de opinii privind activitatea Institutului respectiv, ministrul Tudor Ulianovschi a remarcat potenţialul şi interesul MAEIE în dezvoltarea unei colaborări cu instituţia poloneză în contextul pregătirii continue a cadrelor diplomatice din ţara noastră.

Directorul Sławomir Dębski, la rândul său, a punctat interesul Institutului polonez în stabilirea unei colaborări bilaterale în scopul realizării acţiunilor comune pentru promovarea imaginii ţărilor din regiune. De asemenea, expertul polonez a menționat că instituția pe care o reprezintă este deschisă spre o colaborare cu MAEIE, fiind dispusă să pună la dispoziția părții moldovenești toată experiența și expertiza acumulată cu privire la studiile de analiză ştiinţifică în domeniul relaţiilor internaţionale.

img18004370

img18004370

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!