ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a solicitat limitarea aplicării arestului preventiv și o transparență mai mare a ședințelor de judecată

17:09 | 05.06.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a cerut astăzi Ministerului Justiției să promoveze modificări legislative pentru limitarea aplicării arestului preventiv și pentru asigurarea unei transparențe mai mari a ședințelor de judecată, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Premierul a subliniat că aceste două aspecte umbresc activitatea Executivului și provoacă neîncredere în justiție.

„Arestul preventiv nu este întotdeauna motivat. Este foarte important să înțelegem că aceasta este o măsură excepțională. Sunt alte măsuri care pot fi luate și în majoritatea cazurilor ar fi mai binevenite decât arestul preventiv, precum este controlul judiciar, cauțiunea sau arestul la domiciliu”, a menționat premierul.

O altă problemă ține de lipsa transparenței ședințelor de judecată, multe procese fiind desfășurate cu ușile închise.

„Am venit cu așa numita „mica reformă” a justiției și cunosc în detalii cât se muncește la Ministerul Justiției. Dar elemente de acest fel nu fac altceva decât să zădărnicească această muncă, care, din punctul meu de vedere, este una titanică. Legislația ce ține de procurori și de judecători a fost ajustată la cadrul european, avem un cadru legal bun, doar că trebuie să vedem cum se implementează și cum se respectă”, a accentuat Pavel Filip.

În context, premierul a cerut finalizarea cât mai rapidă a „micii reforme” a justiției, care vizează inclusiv limitarea aplicării arestului preventiv și a utilizării excesive a ședințelor de judecată închise. „Să nu lăsăm această marjă de interpretare pe seama judecătorului, dar să fie foarte clar scris în cadrul legal când se aplică această măsură”, a conchis prim-ministrul.

img18004732

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!