ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Centrul de Sănătate din Şoldăneşti a fost modernizat

11:52 | 30.06.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Un proiect de sporire a eficienţei energetice a Centrului de Sănătate din Şoldăneşti a fost finalizat, din sursele Fondului Naţional de Dezvoltare Regională. O comisie specială a evaluat recent lucrările în cadrul recepţiei finale, pe care le-a apreciat ca fiind conform normelor, transmite MOLDPRES.

În cadrul proiectului, la Centrul de Sănătate din Şoldăneşti s-au efectuat lucrări de tâmplărie, precum şi de termoizolare a pereților clădirii.

“Obiectivele principale ale proiectului au constat în reabilitarea și extinderea surselor de energie utilizate, reducerea consumului de energie termică, datorită schimbării ferestrelor și a ușilor, termoficarea pereților. Ne-am străduit să realizăm acest proiect în timp util, astfel încât în noul sezon rece Centrul de Sănătate să intre pregătit şi asigurat”, a explicat la solicitarea MOLDPRES Viorel Jardan, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, instituţie care a implementat proiectul.

“Ne aşteptăm la economii considerabile pentru bugetul raionului. Modernizarea Centrului ne va permite  să optimizăm cheltuielile de întreţinere a instituţiei medicale, mai ales în perioada rece a anului”, a precizat Svetlana Rotundu, preşedintele raionului Şoldăneşti. Conform estimărilor specialiştilor, anual se va economisi energie termică în volum de 476.160 kWh.

Valoarea lucrărilor efectuate este de aproximativ 4 milioane de lei, bani din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională. 200 de mii de lei din suma totală constituie contribuția Consiliului raional Șoldănești.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img18005641

img18005641

img18005641

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!