ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O grădiniță din raionul Ialoveni a fost renovată cu suportul României

16:51 | 11.07.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. O grădiniță renovată a fost inaugurată astăzi în satul Hansca, raionul Ialoveni. Instituția preșcolară a fost modernizată prin Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

La eveniment au participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Ministrul Monica Babuc a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în renovarea și dotarea grădinițelor, precum și comunității locale pentru receptivitatea și responsabilitatea de care au dat dovadă. „Mă bucur să constat că vă implicați în procesul de creare a unor condiții favorabile pentru educarea acestor copii minunați. Sunt ferm convinsă că doar acționând împreună putem contribui la dezvoltarea lor fizică, emoțională, cognitivă și socială, factori indispensabili pentru formarea viitorilor cetățeni activi”, a spus Babuc.

La rândul său, ambasadorul Daniel Ioniță a menționat că prin evenimentul de astăzi în localitatea Hansca este adusă o parte din Europa. „Pentru a privi cu încredere spre viitor este esențial să investim durabil în educație, în special pentru tânăra generație. Ne dorim ca prin colaborarea noastră să ne aducem contribuția la consolidarea instituțională a Republicii Moldova”, a afirmat Ioniță.

Pentru reparația grădiniței din satul Hansca au fost alocate 4,1 mln de lei, dintre care Guvernul României a oferit 3,4 mln de lei, iar Autoritățile Publice Locale – circa 700 mii de lei. Din aceste fonduri au fost efectuate lucrări de reparație capitală a acoperișului, au fost instalate uși și geamuri noi, a fost reparat sistemul de încălzire, de ventilare, precum și cel de apă și canalizare. Totodată, a fost amenajat și dotat blocul alimentar al instituției. În cadrul aceluiași program, a fost construită și o centrală termică, ce asigură cu căldură atât gimnaziul, cât și grădinița din localitate.

În prezent, grădinița din satul Hansca are două grupe și este frecventată de 70 de copii. În total, în localitate sunt 128 de copii de vârsta preșcolară.

România a alocat 26 mln de euro pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”. De aceste fonduri au beneficiat 845 de grădiniţe, prin intermediul a 940 proiecte gestionate de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

img18006001

img18006001

img18006001

img18006001

img18006001

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!