ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

După o nouă rundă de negocieri, 70% din textul Acordului de Liber Schimb dintre R. Moldova și China a fost agreat

15:17 | 19.09.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Cea de-a treia rundă de negocieri pe marginea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză s-a încheiat cu succes. Runda a treia de negocieri s-a desfășurat în perioada 17-19 septembrie, la Chișinău, iar echipa de negociatori ai Republicii Moldova a fost condusă de Secretarul de Stat în domeniul infrastructurii calității și cooperării internaționale, Iuliana Drăgălin, informează MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat al Serviciului comunicare și informare cu mass-media al Ministerului Economiei și Infrastructurii, negocierile s-au desfășurat constructiv și productiv, astfel încât părțile au avansat considerabil în privința textului legal al Acordului, iar drept rezultat mai mult de 70 la sută din textul legal a fost agreat. De asemenea,  majoritatea propunerilor înaintate de către echipa de negociatori ai Republicii Moldova pe parcursul rundelor precedente au fost acceptate. Discuțiile s-au axat pe prevederile legale și instituționale, regulile de origine, măsurile sanitare și fitosanitare și barierele tehnice în calea comerțului. Un element nou inclus în Acord se referă la  capitolul investiții, fapt care va facilita atragerea investițiilor chinezești în sectoarele de ramură din economia Republicii Moldova.

Totodată, părțile au inițiat discuții pe marginea principiilor de acordare a concesiilor tarifare. Astfel, echipa de negociatori ai Republicii Moldova are drept scop protejarea producătorilor autohtoni și obținerea eliminării taxelor vamale pentru produsele potențiale de export, precum produse agricole și unele produse industriale.

Cea de-a patra rundă de negocieri se va desfășura în luna noiembrie la Beijing. Semnarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Populară Chineză face parte din obiectivele prevăzute în Strategia Republicii Moldova de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor. Anterior, a fost efectuat un studiu de fezabilitate de comun cu partea chineză privind oportunitatea lansării și eventuala semnare a Acordului. Conform estimărilor studiului, exporturile Republicii Moldova în China s-ar putea majora cu 39,85%, iar Produsul Intern Brut ar putea crește cu 0,42%.

Date ale Biroului Național de Statistică relevă că exporturile moldovenești pe piața chineză au crescut în anul 2017 cu 30,9 la sută, iar importurile – cu 26,4 la sută. China a ocupat în anul trecut poziția a cincea în TOP10 țări din care Republica Moldova procură mărfuri, cu o cifră de import de 505 milioane de dolari SUA. Tendințele de creștere puternică a exporturilor moldovenești pe piața chineză s-au menținut și în șapte luni ale acestui an, când a fost înregistrat un avans de 30,7 la sută, în timp ce importurile de mărfuri chineze s-au majorat cu 29,3 la sută.

Vinurile și strugurii, instrumentele optice, mobila reprezintă cea mai mare parte a exportului moldovenesc în Republica Populară Chineză, iar în structura importului predomină produsele chimice și articolele din metal.

Conform datelor oficiale, în țara noastră activează 85 de companii cu capital chinezesc, iar capitalul investit în primele șase luni ale anului curent este în valoare de aproape 6,36 milioane de lei.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază) 

img18008315

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!