ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Elevii vor avea o vacanță de nouă zile

11:55 | 26.10.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Elevii claselor I-XII-a vor ieși de mâine în vacanța de toamnă, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, șeful Direcției învățământ general a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Valentin Crudu, a specificat că elevii din clasele primare, gimnaziale şi liceale vor merge în vacanță concomitent și pentru aceeași perioadă.

„În vacanța de toamnă vor ieși peste 330 mii de elevi. Vacanța va dura nouă zile, iar copii vor reveni la școală la 5 noiembrie. În perioada vacanței, profesorii vor veni la serviciu, vor avea diverse seminarii, ședințe și consilii profesorale”, a spus Crudu.

Perioada vacanţelor elevilor în anul de studii 2018-2019 a fost stabilită prin ordinul Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării.

Vacanţa următoare va fi cea de iarnă, care va dura 18 zile, de la 22 decembrie până la 8 ianuarie. După aceasta va urma vacanța de primăvară, care va fi între 7 și 10 martie; cea de Paști – în perioada 27 aprilie - 6 mai și cea de vară – în perioada 1 iunie-31 august.

(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)

img18009624

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!