ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful diplomației moldovenești s-a întâlnit cu președintele Adunării Parlamentare OSCE

14:50 | 07.12.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. Cooperarea țării noastre în cadrul Adunării Parlamentare a OSCE, promovarea măsurilor de întărire a încrederii în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, integrarea minorităţilor naţionale, reforma justiției şi consolidarea statului de drept, alegerile parlamentare din 2019, au constituit subiectele principale ale discuţiei ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu preşedintele Adunării Parlamentare OSCE, George Tsereteli. Întrevederea a avut loc în marja reuniunii Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Milano, relatează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE, în cadrul întrevederii, ministrul Tudor Ulianovschi a apreciat sprijinul Adunării Parlamentare a OSCE a eforturilor privind reglementarea conflictului transnistrean și retragerea trupelor ruse și munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, invocând, în particular, declarația politică adoptată în cadrul ultimei reuniuni a acestui forum parlamentar. Șeful diplomației moldovenești a remarcat faptul că în acest mod, Adunarea Parlamentară a OSCE contribuie la consolidarea păcii și securității în aceasta parte a Europei.

În context, interlocutorii au remarcat contribuția valoroasă a parlamentarilor OSCE în promovarea reformelor vizând consolidarea instituțiilor democratice în arealul OSCE, inclusiv în Republica Moldova, prin edificarea statului de drept și a supremației legii, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, asigurarea libertății presei, organizarea și desfășurarea unor alegeri libere și corecte etc.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!