ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a numit noi directori la ANRE

12:24 | 07.02.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. Legislativul a numit astăzi patru noi directori ai Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică /ANRE/. În aceeași ședință, deputaţii au luat act de demisia lui Veaceslav Untilă din funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, comunică MOLDPRES.

Octavian Calmîc, Eugen Carpov, Ştefan Creangă şi Veaceslav Untilă îşi vor prelua funcţiile începând cu data de 1 martie 2019, pentru un mandat de şase ani.

Cei patru au fost selectaţi în urma unui concurs public la care şi-au depus dosarele 11 candidaţi.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică implementează politica statului privind reglementarea în sectoarele energetice, asigură reglementarea şi monitorizarea funcţionării eficiente a pieţei de energie şi desfăşurarea activităţilor în sectoarele energetice.

ANRE îndeplineşte următoarele funcţii de bază: elaborează şi aprobă regulamente, metodologii şi alte acte normative din domeniul energetic; supraveghează sectoarele din domeniul energetic şi modalitatea în care întreprinderile din sectorul energetic respectă actele normative în domeniu; promovează, monitorizează şi asigură concurenţa loială în sectoarele reglementate; eliberează licenţe pentru desfăşurarea, pe pieţele de energie, a activităţilor autorizate; promovează o politică tarifară adecvată, care corespunde principiilor economiei de piaţă, astfel încât să fie asigurată în egală măsură protecţia drepturilor consumatorilor finali şi profitabilitatea întreprinderilor din sectorul energetic; aprobă tarifele calculate în conformitate cu metodologiile aprobate de ea şi monitorizează corectitudinea aplicării acestora ș.a.

img19001052

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!