ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tot mai mulți cetățeni străini vizitează sau traversează Republica Moldova

13:20 | 16.02.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Frontiera de stat a fost traversată în anul 2018, la intrarea în Republica Moldova, de 4,3 milioane de cetățeni străini, cu 11,7 la sută mai mult decât în anul precedent, arată date ale Biroului Național de Statistică (BNS), informează MOLDPRES.

Șase din zece cetățeni străini, care au traversat frontiera de stat, au fost din România,  peste 2,5 milioane de cetățeni români au vizitat sau traversat teritoriul Republicii Moldova în anul trecut. Cu puțin peste un milion de cetățeni străini au venit din Ucraina, după care urmează, la mare depărtare, 322 mii – din Federația Rudă.

Cetățenii străini au preferat să călătorească cu mijloace de transport auto (81,6 la sută din numărul total de traversări), aerian (16,8 la sută) și feroviar (1,5 la sută).

Pe de altă parte, numărul de traversări ale frontierei de stat de către cetățenii Republicii Moldova, la ieșirea din țară a constituit 5,9 milioane persoane, cu 2,8 la sută mai mult decât în anul precedent. La fel ca și străinii, moldovenii au preferat să călătorească cu transportul auto, ponderea acestuia în total ridicându-se la 87,1 la sută.

BNS precizează că datele centralizatoare au fost furnizate de către Inspectoratul general al Poliției de Frontieră și reflectă informația acumulată numai prin punctele de trecere a frontierei de stat, aflate sub controlul autorităților oficiale ale Republicii Moldova.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!