ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Expert-Grup: Succesul tranziției spre un model de creștere bazat pe exporturi depinde de nivelul de integrare pe piața UE

12:58 | 11.03.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Succesul tranziției economiei moldovenești spre un model de creștere bazat pe exporturi depinde, în mod esențial, de nivelul de integrare pe piața Uniunii Europene, apreciază expertul Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Alexandru Fală, în analiza „Rolul Uniunii Europene în stimularea exportului din Republica Moldova”, lansată astăzi, informează MOLDPRES.

„Mai bine de un deceniu, cea mai mare parte a exporturilor moldovenești este orientată spre piața UE. Astfel, dinamica economică din UE a devenit un factor fundamental ce influențează evoluția exportului de mărfuri și servicii din Moldova”, estimează expertul. Potrivit acestuia, livrările de produse spre UE a fost un stabilizator pentru exporturile moldovenești și a contribuit la neutralizarea șocurilor negative provenite de pe alte piețe. În acest sens, el menționează anii 2006, 2013 și 2014, când în contextul măsurilor restrictive impuse de Federația Rusă exportul moldovenesc a crescut datorită exporturilor pe piața UE, afirmă expertul.

Din anul 2006, piața europeană reprezintă principala destinație pentru mărfurile și serviciile moldovenești, iar exportul de mărfuri spre această piață a fost, practic, în continuă expansiune. Între anii 2000 și 2018, valoarea exporturilor a crescut de la 165,3 milioane de dolari SUA la 1,86 miliarde de dolari. În perioada 2006-2014, ponderea UE în exportul de mărfuri a variat în jurul nivelului de 50 la sută, iar după crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE, ponderea acesteia s-a majorat de la 61,9 la sută în 2015 la 68,8 la sută în 2018, se constată în analiza Expert-Grup.

Alexandru Fală mai menționează că, pe de altă parte, exporturile spre țările CSI au fost afectate negativ de măsurile prohibitive impuse de Federația Rusă în 2006 și 2013 (interdicțiile pentru exportul de vinuri), și, apoi, în 2014 (introducerea tarifelor vamale și interzicerea exportului fructelor și produselor din carne), precum și de recesiunea economică din Ucraina (dintre anii 2013-2015) și Belarus (în 2015 și 2016). După embargoul din 2006, livrările pe piața CSI s-au relansat și în 2012 au atins nivelul maxim de 928,1 milioane de dolari SUA, însă din 2013 s-a înregistrat o reducere continuă a exportului spre această regiune (în 2018 furnizările de mărfuri constituiau doar 44,8 la sută din valoarea anului 2012).

Peste jumătate din performanța exporturilor depinde de dinamica economică din UE, care, la rândul său, generează un șir de efecte indirecte: stimularea investițiilor, majorarea salariilor, creșterea ocupării. Această constatare reiterează importanța strategică a implementării plenare a prevederilor Acordului de Asociere cu UE, în vederea valorificării oportunităților Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE, concluzionează Alexandru Fală.

img19001936

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!