ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poliţia din capitală a efectuat verificări la mai multe companii de taxi

10:48 | 13.03.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulație rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au efectuat ieri verificări la staţiile terminus a unor companii de taxi în vederea evaluării stării tehnice a unităţilor de transport, comunică MOLDPRES.

Ofiţerul de presă al Poliţiei capitalei, Natalia Stati, a menţionat că verificările au avut scopul de a responsabiliza şoferii şi administratorii de rute. Oamenii legii au verificat 35 de maşini de taxi. În urma controalelor, polițiștii au depistat mai multe încălcări precum fisuri în parbriz, defecte în sistemul de iluminare, lipsa echipamentului necesar, numerele de înmatriculare ce nu corespund standardelor, reutilarea neautorizată cu gaz.

În urma descinderilor, polițiștii au întocmit şase procese-verbale pentru nerespectarea regulilor tehnice de exploatare a unităților de transport şi au aplicat amenzi.

Cu o amendă de 3000 de lei s-a ales şi mecanicului unei companii pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor. De asemenea, oamenii legii au ridicat mai multe plăcuțe de înmatriculare și nu au admis ieșirea în oraș a trei unități de transport.

img19002001

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!