ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O comisie specială va verifica implementarea proiectului construcției Arenei Chișinău

14:01 | 18.07.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. O comisie specială va verifica implementarea proiectul de construcție a Arenei Chișinău. Decizia a fost anunțată după ședința de joi, 18 iulie, a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), transmite MOLDPRES.

„Este comisie de anchetă separată, care va verifica în ce condiții a fost organizat concursul, de către cine și va depista implicarea tuturor, inclusiv a conducerii anterioare a parlamentului și a guvernului. Din punct de vedere al raționamentelor și al intereselor naționale sunt foarte multe întrebări. Sunt multe decizii suspecte și netransparență”, a declarat șefului statului, Igor Dodon după ședința CSS.

Potrivit lui Igor Dodon, statul a acordat pentru construcția Arenei Chișinău circa 70 de hectare de teren. În plus, din buget au fost alocate 200 de milioane de lei. „S-au dat indicații să securizăm activele și investițiile statului, adică să nu fie înstrăinate aceste 70 hectare teren la firme terțe”, a precizat Dodon.

Totodată, Ministerul Economiei și Infrastructurii urmează să propună soluții privind posibilitatea continuării construcției Arenei Chișinău.

Un alt subiect discutat la ședința CSS a fost investigarea fraudei bancare. În acest sens, Igor Dodon a precizat că Procuratura Generală a inițiat mai multe acțiuni de punere a sechestrului pe unele active ale unor persoane care ar putea fi implicate în fraudă. Membrii CSS au fost informați că Procuratura Generală ar putea veni în timpul apropiat cu inițiative privind ridicarea imunității unor persoane, dacă va deține suficiente informații în acest sens.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a anunțat că a solicitat conducerii Federației Ruse examinarea posibilității acordării pentru Republica Moldova a unei reduceri a prețului la gaze naturale pentru perioada 1 septembrie - 1 ianuarie. 

img19005583

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!