ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Complexul sportiv din Glodeni a fost reconstruit

12:54 | 13.08.2019 Categorie: Sport

Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. Complexul sportiv din Glodeni a fost reconstruit, iar luni, 12 august a avut loc darea lui în folosință, relatează MOLDPRES cu referire la surse din cadrul federației naționale de profil. 

La ceremonie a participat și președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco. ”Complexul este unul din primele dintr-un proiect de dezvoltare a infrastructurii sportive regionale din țara noastră susținut de federație. El va contribui la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului moldovenesc, asigurând accesul unui număr important de fotbaliști tineri și profesioniști la o infrastructură sportivă modernă. Fotbalul este un sport al tuturor, de aceea, sunt sigur, existența unui centru sportiv de asemenea anvergură va aduce satisfacție nu doar jucătorilor, ci și suporterilor pe care îi așteptăm să-și susțină echipele din localitate”, a declarat la festivitate oficialul. 

Reconstrucția noii arene a fost posibilă și datorită acordului de parteneriat și fraternitate cu județul Bistrița-Năsăud (România), care a finanțat cu 280.000 de euro lucrările de reparație. Edificiul sportiv are o capacitate de 1450 locuri și va găzdui meciurile de acasă ale echipei de seniori Grănicerul Glodeni, care evoluează în Divizia A, precum și partidele cu participarea sutelor de copii și juniori din cadrul clubului. La ceremonie au participat și reprezentanți ai autorităților publice locale din Glodeni și Bistrița-Năsăud.

“Cu eforturi comune am reușit să realizăm acest proiect. Acum, suntem încrezători că putem atrage în tribunele stadionului cât mai mulți suporteri, de la mic la mare”, a declarat Nicolai Reaboi, președintele FC Grănicerul. La finele ceremoniei a avut loc un meci amical internațional disputant Grănicerul Glodeni și Gloria Bistrița, încheiat cu victoria oaspeților, scor 4-1.

img19006301

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!