ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

INP testează în sectorul Buiucani o nouă metodă de fluidizare a traficului

11:40 | 30.08.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Polițiștii de patrulare au experimentat vineri, 30 august, o nouă metodă de fluidizare a traficului pe una din cele mai circulate străzi din capitală, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Inspectoratului Naţional de Patrulare /INP/, circulația pe o bandă reversibilă s-a desfășurat pe strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani, arteră importantă de legătură între sectoare pe care în orele de vârf se creează ambuteiaje kilometrice. Diseară, pe aceeași stradă, banda își va schimba sensul.

Conform sursei citate, banda reversibilă este testată și pe strada Alecu Russo din Chișinău. Dacă eficiența acestora va fi demonstrată, organele competente urmează să întreprindă următorii pași de implementare a acestora.

Potrivit experţilor, zilnic pe străzile din municipiul Chişinău circulă aproximativ 300 mii de autoturisme, de trei ori mai mult decât capacitatea admisibilă a străzilor.

img19006806

img19006806

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!