ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Germania este deschisă pentru suport plenar Republicii Moldova

15:16 | 24.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu vicepreședintele Bundestagului Republicii Federale Germania, Hans Peter Friedrich în marja Forumului Președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat”, care se desfășoară în Nur-Sultan, Kazahstan, în perioada 23-24 septembrie, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind situația din țară și mersul reformelor. Președintele Parlamentului a menționat că, în premieră, stânga și dreapta politică învață să guverneze împreună, în beneficiul locuitorilor țării. ”Majoritatea parlamentară nu a fost creată ușor, iar scopul nostru este să o păstrăm și să aducem rezultate pe măsura așteptărilor oamenilor”, a spus șeful legislativului.

Zinaida Greceanîi a mulțumit Germaniei pentru suport, inclusiv în deblocarea macrofinanțării pentru Republica Moldova. Președintele Parlamentului a optat pentru aprofundarea cooperării pe dimensiunea parlamentară și a invitat investitorii germani în țara noastră, menționând condițiile favorabile mediului de afaceri existente în Moldova.

La rândul său, oficialul german a menționat importanța unor relații interparlamentare bune și a unei cooperări pe toate dimensiunile. El a anunțat deschiderea țării sale pentru suport plenar pentru Republica Moldova.

La întrevedere au participat vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Alexandru Slusari, precum și deputatul Bogdat Țîrdea. La Forumul președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat” participă președinți de Parlament din 65 de țări din Europa și Asia, precum și conducători a 14 organizații internaționale și interparlamentare importante.

img19007552

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!