ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cinci copii au ajuns la spital luna curentă după ce s-au intoxicat cu medicamente

15:03 | 07.11.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Un număr de 18 persoane au solicitat în luna noiembrie ajutorul medicilor de pe ambulanță după ce s-au intoxicat cu medicamente, dintre aceştia cinci copii, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, de la începutul lunii noiembrie, la serviciul 112 au parvenit 85 de solicitări pe motivul urgențelor toxice. Dintre acestea, 76 de persoane au fost transportate la instituțiile medicale spitalicești din țară pentru tratament corespunzător.

Conform sursei citate, în aceeași perioadă, 18 persoane au solicitat ajutorul medicilor de la urgenţă după ce s-au intoxicat cu medicamente. La fața locului, echipele de asistență medicală urgentă au depistat cinci cazuri de intoxicații cu medicamente cu scop de suicid. 

Medicii de pe ambulanţă avertizează persoanele care suspectează că s-au intoxicat cu medicamente să anunţe imediat personalul medical şi să comunice dozele, dar şi substanţele pe care le-au folosit. Ei reamintesc populaţiei că toate medicamentele trebuie păstrate într-un dulap încuiat, la care micuții să nu aibă acces, pentru a reduce la minim incidența cazurilor de intoxicație cu medicamente la copii. 

Conform datelor statistice, în perioada 2012-2017, în țară, la copiii până la 18 ani au fost înregistrate 7174 de cazuri de intoxicații cu diferite substanțe chimice: medicamente, alcool, pesticide, gaze, nitrați, acizi. Cel mai mare număr (1742) de astfel de intoxicații s-a înregistrat în anul 2015.

img19008974

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!